Ion -
Relatia intre doua personaje
Liviu Rebreanu
Se stie ca, in textul epic personajele sunt
purtatoarele de semnificatie ale mesajului transmis prin discursul narativ. Ele
sunt rotitele care pun in miscare mecanismul universului fictional. In literatura
cuplurile de personaje au devenit celebre, iar altele uitate, unele sunt
admirate de cititori, in vreme ce altele sunt detestate.
In cea din urma categorie se incadreaza si cuplul de
personaje Ion si Ana, din romanul realist obiectiv „Ion” a lui Liviu Rebreanu
aparut in anul 1920.
Ion, protagonistul romanului, intruchipeaza tipologia
tranului sarac nemultumit de propia conditie sciala, pe care vrea sa si-o
imbunatateasca. In societatea rurala a satului Pripas, unde conditia sociala a
individului este data de numarul de pogoane de pamant detinute, Ion se simte
marginalizat social. Si asta datorita faptului ca detinul i-a harazit sa
traiasca intr-o familie in care tatal a risipit zestrea sotiei. Destinul
prestabilit al protagonistului este surpins inca de la scena horei, printr-o
secvanta de perspectiva finalista, cand naratorul il surpinde pe Alexandru
Glanetasul „abandonat ca un caine la usa bucatariei, sfiindu-se sa se amestece
in vorba printre bocotanii satului”. La polul opus al statutului social se situeaza
Ana, fica „bocotanului” Vasile Baciu. Femeia devine o tinta pentru Ion care
profita de nevoia ei de tandrete si de afectiune pentru a pune mana pe
pamanturile lui Vasile Baciu. Cele doua personaje par sa reitereze destinul
parintilor lor a caror casatoriei are la baza acelasi motiv al flacaului sarac
si al fetei bogate. Tatal lui Ion s-a casatorit cu Zenobia, o fata cu zestre,
pe care ulterior a risipit-o. Tatal Anei, Vasile Baciu, si-a luat o sotie
bogata, a pastrat averea, dar si-a pierdut nevasta. Asadar, in acest roman care
porpune o viziune traditionala, datele biografice ale celor doua personaje au
rolul de a avertiza asupra destinului lor prestabilit. Atat Ion cat si Ana vor
incerca sa forteze limitele destinului astfel sfarsind tragic.
Din punct de vedere psihologic, atat Ion cat si Ana
reprezinta caractere slabe, suspuse obsesiilor. Ion actioneaza obsesiv in
dorita lui de a avea cat mai mult pamant, in vreme ce Ana isi doreste obsesiv
afectiunea lui Ion. Relatia dintre cele doua personaje este una specifica intre
manipulator si manipulat. Ion constientizeaza nevoia fetei de afectiune si
recurge la manipulare pentru a-si atinge scopul, acela de a intra in posesia
pamanturilor lui Vasile Baciu. Orbita de dorinta de afectiune si de protectie, Ana
se lasa antrenata in jocul malefic a lui Ion.
Din punct de vedere moral, existenta celor doua
personaje este situata inafara sferei eticii. Ion este total imoral, pentru ca
recurge la gesturi necinstite pentru a-si atinge scopul: o lasa insarcinta pe
Ana, facand-o de ras in fata satului, impingand-o in cele din urma la
spanzuratoare. Ana, la randul ei, poate fi considerata imorala avand in vedere
faptul ca a acceptat sa fie partasa la actul erotic inainte de casatorie. Cu
toate acestea, cele doua personaje pot fi absolvite partial de vina, daca avem
in vedere ca au actionat influentati din exterior. Ion a inceput sa-si puna in
aplicare planul de seducere a fetei „bocotanului” in urma unei vorbe aruncate
in vant de Titu Herdelea „ daca Vasile Baciu nu vrea sa ti-o dea de buna voie,
trebuie sa-l obligi sa o faca”. De asemenea, Ana este influentata in gestul ei
de catre Ion.
Relatia dintre cele doua personaje se evidentiaza
inca de la scena horei, prezentata inca din expozitiunea romanului. Desi o
iubeste pe Florica, Ion alege sa o invite la joc pe Ana. Apoi cei doi se retrag
din joc pentru a sta de vorba singuri, feriti de ochii lumii. Prin stil
indirect liber naratorul omniscient patrunde in gandurile protagonistului.
Cititorul observa ca Ion nu-si indreapta privirea spre ochii Anei ci ii
surpinde doar buzele care se misca lent, dezvelindu-i gingiile trandafirii, cu
niste dinti albi ca laptele si cu strungulita la mijloc. Faptul ca privirea
Anei nu este inregistrata de protagonist sugereaza faptul ca acesta nu are
niciun interes sa cunoasca sufletul femeii. In schimb ii apare in minte
imaginea Floricai „cu ochii albastrii ca cerul de primavara”. Aceasta secventa
narativa reliefeaza relatia dintre cele doua personaje, faptul ca Ion nu o
iubeste pe Ana, ci pe Florica, fata frumoasa,dar saraca.
Imediat dupa ce Vasile Baciu afla ca Ana este
insarcinata cu Ion o bate si o alunga de acasa. Ajunsa la locuinta
Glanetasului, femeia este intampinata de indiferenta lui Ion care continua sa
manance, taindu-si tacticos bucatile de mancare. Isi sterge apoi briceagul de
pantaloni, ridicandu-si privirea spre pantecele Anei, moment in care afiseaza
un zambet de satisfactie. Este constient ca-n pantecele Anei se afla garantul
pentru pamanturile lui Vasile Baciu. O trimite apoi pe Ana dupa tatal sau
pentru a discuta conditiile de nunta.
Discursul narativ al romanului dezvolta o tematia
rurala, aducand in prim plan problematica pamantului in satul transilvanean,
Pripas, de la inceutul sec al XX-lea. In societatea rurala surpinsa de Rebreanu
in roman pozitia sociala este data de numarul de loturi de pamant detinute. De
asemenea, intemeierea familiilor se realiza pe criterii economice. Astfel, Ion
renununta la iubirea pentru Florica cu scopul de a pune mana pe pamanturile lui
Vasile Baciu. Intr-un razboi al orgoliilor masculine, Ana nu este decat o
victima a desinului.
Conflictul principal al romanului este unul exterior
si consta in lupta pentru pamant in satul Pripas. Protagonistul este
raspunzator pentru toate conflictele majore prezente in text: intre Ion si
Simion Lungu, intre Ion si Vasile Baciu, intre Ion si George Bulbuc etc.
Modernitatea romanului consta insa in surpinderea unui conflict interior,
sufletul protagonistului fiind scindat intre cele doua porniri contradictorii:
„Glasul pamantului” si „Glasul iubirii”.
Perspectiva narativa obiectiva, cu o vizune „din
darat” ii apartine unui narator omniscient, omniprezent si extradiegetic. Acest
narator nu idealizeaza personajele, nu intervine in existenta lor, lasandu-le
sa evolueze spre deznodamant, dupa nazuinte si slabiciuni. Omniscineta
naratoriala se evidentiaza in scenele de perspectiva finalista. De exemplu,
imaginea drumului din incipit prefigureaza traseul existential al
protagonsitului, lafel cum imaginea mainilor sale „pline cu lutul cleios ca
niste manusi de doliu” avertizeaza asupra sfarsitului sau tragic. De asemenea,
imaginea carciumarului spanzurat averizeaza sfarsitul tragic al Anei.
Modalitatile de caracterizare a celor doua personaje
sunt cele consacrate de proza realista: direce si indirecte. In capitolul al
doilea naratorul ofera informatii biografice semnificative pentru evolutia
ulterioara a celor doi. Despre Ion aflam ca era cel mai bun elev al
invatatorului Herdelea, dar ca baiatul a refuzat sa-si continue scoala pe motiv
ca „pamantul ii era mai drag ca ochii din cap”. Despre Ana ni se spune ca a
ramas orfana de mama, nevoita fiind sa traiasca langa un tata sever si
alcoolic. Aceste elemente biografice sunt semnificative pentru a intelege
comportamentul obsesiv al celor doua personaje: Ion isi doreste pamant, iar Ana
afectiune. Gesturile, faptele, gandurile sau relatia dintre personaje se
constitue in adevarate mijloace indirecte de carcaterizare. Pe langa mijloacele
consacrate de carcaterizare autorul foloseste si modalitati moderne: monologul
interior si situlul indirect liber.
Sunt de parere ca, prin cele doua personaje, Ion si
Ana, Liviu Rebreanu si-a exprimat viziunea traditionala privind relatia omului
in raport cu destinul.
Am in vedere cand afirm aceasta, faptul ca omul
traditional crede intr-un destin prestabilit. Incercarea de a forta limitele
destinului, de a-l depasii are consecinte tragice. Cele doua personaje au
incercat sa atinga fericirea, sa se opuna destinului si de aceea au sfarsit
tragic.
In concluzie, prin Ion si Ana, personaje purtatoare
de semnificatie al mesajului transmis prin discursul narativ, scriitorul
transilvanean si-a exprimat viziunea asupra unei existente tragice,
reseimtindu-se influente ale naturalismului.