Moara cu noroc - Relatia dintre doua personaje
Ioan Slavici
Se stie ca in
textul epic, personajele sunt purtatoare de semnificatie ale mesajului
transmis prin discurs. Ele sunt rotitele care pun in miscare mecanismul
universului fictional. In nuvela, actiunea plaseaza in centru protagonistul,
celelalte personaje gravitand in jurul lui, pentru a-i sustine evolutia.
„Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvela, in care punctul de fuga
este reprezentat de Ghita in calitatea sa de protagonist. Evolutia personajului
principal, la nivelul discursului narativ poate fi inteleasa numai prin
raportare la celelate personaje, in care i se oglindesc calitatile si
defectele. Semnificativa, in acest sens, este relatia dintre Ghita si Lica.
In primul rand relatia celor doua personaje se impune a fi analizata din
perspectiva tematicii abordate: tematica rurala dublata de o tema psihologica,
reprezentata de dezumanizarea fiintei sub puterea mistuitoare a banului.
Problematica nuvelei este reprezentata de ciocnirea dintre doua mentalitati:
una tradiionala, reprezentata de Ghita si una mercantila, careia ii da glas
Lica. Pentru o redare cat mai veridica a imaginii satului transilvanean din a
doua jumatate a secolului al XIX-lea, autorul surpinde metamorfozele unei
societati refelectate in constiinta protagonistului. In vreme ca Lica este un
adaptat la structurile capitaliste, Ghita incearca adaptarea prin incercarea de
a-si depasi conditia de cizmar sarca.
Pe de alta parte, naratorul adopta o perspectiva
narativa obiectiva, cu o viziune” din darat”. Ocupand o pozitie
extrateritoriala fata de universul fictional creat, acest narator detasat nu
intervine in destinul personajelor sale, lasandu-le sa evolueze spre
deznodamant, dupa nazuinte si slabiciuni. Ba mai mult, naratorul omniscient si
omniprezent stie totul despre personajele sale, astfel incat relateaza
informatii nu numai despre fizionomia personajelor sale, ci le dezvaluie si
dimensiunea interioara.
In aceeasi ordine de idei, prima intalnire dintre Ghita si seful porcarilor,
Lica, dezvaluie un conflict exterior. Samadaul isi impune in fata noului venit
propriile-i reguli: „vreau sa stiu in tot deauna cine trece pe aici, cine ce
zice, cine ce face si voiesc ca inafara de mine sa nu mai stie nimeni. Cred ca
ne-am inteles!”. Este un conflict exterior vag nuantat, deoarece carciumarul nu
riposteaza, ci accepta tacit situatia. Acest conflict exterior se dezvolta pe
parcursul discursului narativ intr-un amplu conflict interior: macinarea
interioara, pana la disparitie a constiintei protagonistului.
Nu in ultimul rand cele doua personaje sunt construite prin mijloace de
caracterizare consacrata de proza realista. Prin carcaterizarea directa,
naratorul omniscient surpinde transformarile lui Ghita sub puterea banului: „nu
mai zambea ca mai-nainte, ci radea cu hohot de-ti era tema de dansul”, „se juca
din ce in ce mai rar cu Ana, iar atunci cand o facea ii lasa urme vinete pe
corp”. In realizarea personajului Lica, autorul se foloseste de tehnica
portretisticii: „un om ca de trezeci si sase de ani, inalt, uscativ si suspt la
fata, cu ochii mici si verzi, cu mustata lunga si sprancenele impreunate la
mijloc. Lica era porcar, insa dintre cei care poarta camasa alba si subtire, ca
floricelele, pieptar cu bumbi de argint si biciul de carmajin cu codoristea de
os cu ghintulete de aur”. Aceste elemente de portret reliefeaza, pe de-o parte
rautatea personajului, dar in acelasi timp si bogatia, opulenta sa. Modernitatea
operei lui Slavici consta insa in mijloacele inovatoare pe care le utilizeaza
in constructia personajelor: monologul interior si stilul indirect liber.
Din punct de vedere tipologic, incipitul nuvelei il surpinde pe Ghita ca
tipul taranului dornic de a-si imbunatatii conditia sociala de cizmar sarac. Pe
parcursul discursului narativ, insa, protagonistul se individualizeaza prin
patima sa nefireasca pentru bani. Daca Ghita este un personaj rotund,
caracterul sau modificandu-se pe parcursul naratiunii, Lica face parte din
categoria personajelor plate. De la prima si pana la ultima sa aparitie in
discurs, Samadaul are un comportament neschimbat.
Statutul social al protagonistului este surpins inca
din incipitul discursului narativ: el este cizmarul sarac, care-si doreste un
trai mai bun pentru familia sa. Este capul unuei familii de tip patriarhal,
este constient de faptul ca pe umerii sai apasa toate greutatile familiei si,
de aceea, decide sa ia in arenda carciuma de la moara cu noroc. Noul statut
social pe care-l dobandeste, cel de carciumar, coincide si cu dezumanizarea
unui personaj care nu are puterea de a se sustrage mirajului imbogatirii. In
schimb, lica isi pastreaza, de la inceput pana la sfarsit, acelasi statu
social: el este Samadaul, seful porcarilor.
Din punct de vedere psihologic, comportamentul lui
Ghita releva un caracter slab. Se arat neputincios in fata tentatiei de a se
imbogatii si da vina pe un destin potrivnic. Macinarea interioara a
personajului este redata de naratorul omniscient prin secvente monologate „ Ei!
Ce sa-mi fac? Asa ne-a lasat Dumnezeu. Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai
puternic decat vointa mea. Nici cocosatul nu e insusi vinovat ca are cocoase in
spinare”. Daca, in cazul lui Ghita conflictul interior era generat de ciocnirea
dintre viziunea traditionala si cea noua, mercantila, in ceea ce-l priveste pe
Lica naratorul nu-i surpinde conflictul interior. Acest aspect se datoareaza
faptul ca Samadaul este un adaptat al lumii capitaliste, cu care Ghiat tocmai a
luat contact.
Expozitiunea textului surpinde ipostaza unui Ghita a
carui existenta sta sub semnul moralitatii: este harnic, cumsecade, iubitor de
familie si dotat cu initiativa. Intalirea cu Lica Samadaul va declansa si
declinul sau moral: dintr-o fiinta morala, Ghita ajunge, in final, o fiinta imorala, fiind capabil sa-si arunce
sotia drept momeala in bartele Samadaului. In schimb, Lica are o existenta
guvernata de imoralitate. Dintr-o forma de autocaracterizare, el insusi isi
dezvaluie placerea de a ucide. Asadar, Lica este un personaj exceptional,
demonic tradand dimensiunea romantica in constructia acestui personaj.
Relatia dintre cele doua personaje poate fi
reprezentata ca fiind una intre manipulator (Lica Samadaul) si manipulat
(Ghita)
O prima secventa narativa care surpinde aceasta
relatie poate fi considerata cea in care Lica isi face aparitia, pentru prima
data, la carciuma. Pentru ca relatiile capitaliste presupun obligatoriu
subordonarea partenerului de afaceri, Samadaul isi impune in fata noului venit
propriile-i reguli fara a manifesta opozitie, carciumarul le accepta tacit. Lica
intuieste slabiciunile lui Ghita, incercand astfel sa-l supuna. Mai intai,
incearca sa-l indeparteze de familie, apoi ii pateaza imaginea de om cinstit in
fata colectivitatii rurale, implicandu-l, fara voia sa, in jaful de la arendas
si in uciderea vaduvei si a copilului acesteia. Caracter slab, Ghita isi ia,
mai intai masuri de precautie: aduce doi caini de la Arad, isi procura pistoale
si-si angajeaza o sluga noua, pe Marti, un ungur inalt cat un brad. La toate
acestea carciumarul nu rezista tentatiei banilor si va sfarsi tragic.
Finalul nuvelei surpinde ultima treapta a
dezumanizarii protagonistului. Orbit de dorinta de a se razbuna pe Lica, prin
acceptarea de a colabora cu jandarmul Pintea, carciumarul refuza invitatia
batranei de a-si petrece sarbatorile pascale la Ineu. Ramane la han si isi
impinge sotia drept momeala in bratele Samadaului. Lica, constient de
slabiciuna carciumarului pentru sotia sa, ii cere Anei sa i se aseze pe
genunchi, mizand pe o reactie din partea lui Ghita. Apoi, Samadaul ii cere
barbatului sa-l lase singur cu sotia sa. Ana, dezgustata de lasitatea sotului
pe care-l considera „doar o muiere imbracata in straie barbatesti” ii se
daruieste lui Lica. Constientizand pacatul sotiei sale in care tot el a
impins-o, Ghita o omoara pe Ana „infingandu-i adanc cutitul in inima”. La
randul sau, Ghiat este ucis de Raut din ordinul samadaului, care se sinucide
pentru a nu cadea viu in mainile jandarmului Pintea.
Sunt de parere ca finalul tragic a celor doua
personaje tradeaza dimensiunea moralizatoare a nuvelei lui Slavici.
Am in vedere, cand afirm aceasta faptul ca, prin cele
doua personaje, ca purtatoare de semnificatie ale mesajului transmis prin
discursul narativ, autorul transilvanean isi exprima viziunea despre lume
puternic influentata de ideologia confucianista. Creatorul universului
fictional transmite ideea conform careia singurele valor ale existentei umane
sunt cele bazate pe morala. Fiinta umana trebuie sa se supuna legilor
predestinate, incercarea sa de a-si depasi destinul avand consecinte tragice.
In concluzie, finalul tragic al personajelor Lica si
Ghita aminteste de hybrisul tagediei antice grecesti, personajele gasindu-si
finalul tragic tocmai pentru ca au incercat sa depaseasca limitele unui destin
prestabilit.
No comments:
Post a Comment