Ion - Caracterizarea personajului principal

Ion  - Caracterizarea personajului principal

Liviu Rebreanu

                Se stie ca, in textul epic, personajele sunt purtatoare de semnificatie ale mesajului transmis prin discursul narativ. Ele sunt rotitele care pun in miscare universul fictional. In literatura, unele personaje au devenit celebre, iar altele detestate sau uitate de cititor. Dintre cele celebre pare sa faca parte si personajul principal din romanul „Ion” al lui Liviu Rebreanu.

                In primul rand, discursul narativ al romanului dezvolta, in maniera realista, tematica rurala, particularizata prin problematica pamantului in satul transilvanean, Pripas, de la inceputul secolului al XX-lea. Aceasta tema centrala este dublata de cea a erosului si cea a destinului. In lumea arhaica a satului Pripas, ierarhia sociala este stabilita in functie de numarul de loturi de pamant detinute, adica in functie de avere. Ion devine reprezentativ pentru tipologia taranului sarac, nemultumit de conditia sa sociala, pe care vrea sa si-o depaseasca. Ceea ce il scoate in evidenta este patima sa pentru pamant si mijloacele imorale la care recurge pentru a-l obtine. Astfel, Ion intruchipeaza tipologia parvenitului.

                In al doilea rand, romanul dezvolta un conflict central exterior reprezentat de lupta pentru avere in satul Pripas. Acest conflict principal se particularizeaza prin altele secundare, care il au ca in centru pe protagonist: intre Ion si Vasile Baciu (pentru avere), intre Ion si Geroge Bulbuc, intre Ion si Simion Lungu.

                In aceeasi ordine de idei, perspectiva narativa este obiectiva, cu o viziune „din darat” care-i apartine unui narator omniscient, omniprezent si extra diegetic. Naratorul omniscient nu intervine in destinul personajelor, lasandu-le sa evolueze spre deznodamant in fucntie de slabiciuni si nazuite. Acesta ii ofera cititorului detalii despre portretul fizic al personajelor, despre biografia lor, despre vestimentatie, dezvaluindu-le totodata si realitatea interioara. Omniscienta naratoriala se remarca prin scene de perspectiva finalista. De exemplu, imaginea drumului care intra si iese din sat, prefigureaza traseul existential al protagonistului „ cu suisuri si coborasuri”, in vreme ce imaginea mainilor sale „pline cu lutul cleios ca niste manusi de doliu” anticipeaza finalul tragic al acestuia.

                Nu in ultimul rand, modalitatile de caracterizare a personajului principal, Ion, sunt cele consacrate de proza realista: directe si indirecte. Astfel, in capitolul al doilea al romanului, naratorul prezinta biografia protagonistului, aflam despre acesta ca a urmat clasele primare in satul Pripas, fiind cel mai iubit elev al invatatorului Herdelea, Pentru ca era „silitor, harnic si cuminte”. Desi dascalul a intervenit pe langa tatal lui Ion  sa-l lase sa urmeze scoala mai departe, baiatul s-a impotrivit, deoarece „pamantul ii era mai drag ca ochii din cap”. Aceste elemente biografice devin semnificative pentru intelegerea psihologiei protagonistului si a evolutiei sale: Ion devine obsedat in dorinta de a obtine si de a avea pamant.

                Din punct de vedere social, Ion este flacaul sarac, in societatea Satului Pripas, in care pozitia sociala este dictata de avere. Ion isi doreste sa-si depaseasca pozitia sociala in care se afla, cea de calic. Se pare ca protagonistul reitereaza destinul tatalui sau, Alexandru Glanetasu, care si-a luat nevasta cu avere pecare, insa, a risipit-o. Destinul lui Ion este prestabilit, ii este dat sa ramana sarac si, de aceea, cand va incerca sa-si depaseasca conditia va sfasi tragic.

                Psihologia personajului principal este dezvaluita prin caracterul slab si prin obsesia care-i dicteaza atat viata, cat si gesturile si atitudinile. Ion este obsesiv in dorinta sa de a avea cat mai mult pamant. Ion isi manifesta caracterul de manipulator, profitand de slabiciunile Anei, punand la cale un plan de seductie pentru a intra in posesia pamanturilor lui Vasile Baciu.

                Ion are o existenta situata in afara moralitatii. Acesta recurge la gesturi necinstite pentru a-si atinge scopul, batjocorind-o pe Ana, impingand-o la spanzuratoare. Cu toate acestea, protagonistul poate fi absolvit de vina, avand in vedere ca a fost influentat din exterior, acesta punandus-i in aplicare planul sfatuit fiind de Titu Herdelea.

                O prima secventa narativa, semnificativa pentru relevarea unei trasaturi principale a protagonistului este cand Ion se retrage de la hora, alaturi de Ana pentru a sta de vorba feriti de ochii satului. Naratorul omniscient recurge la stilul indirect-liber pentru a reda gandurile protagonistului. Astfel acesta priveste lung la buzele Anei care se misca lent, dezvaluindu-i gingiile trandafirii si niste dinti albi ca laptele cu strungulita la mijloc. Ion nu surpinde deloc privirea femeii, ci doar buzele, gura cu care aceasta se va lamenta pana la finalul vietii. In schimb lui Ion ii vine in minte imaginea zambetului cald al Floricai. Daca protagonistul mai are vreun dubiu asupra propriilor sentimente, cititorului ii devine clar ca Ion o iubeste pe Florica si nu pe Ana.

                O a doua secventa reprezentativa pentru relevare unei trsaturi principale a personajului principal este cea care prezinta nunta lui Ion cu Ana. Mai intai, nunta este zugravita in maniera traditioanal, dupa tipicul nuntilor taranesti. Ospatul dureaza trei zile si sunt prezentati calaretii care trag din pistoale si tinerii care chiuie. Apoi prin stil indirect-liber, naratorul omniscient surpinde gandurile mirelui, care nu-si poate da seama „ cum a putu el imbratisa si saruta pe fata asta urata, cu ochii pierduri in cap de la atata plans” si care acum „asa impopotonata cum era ii parea si mai urata”.

                Sunt de parere ca viziunea traditionala a scriitorului asupra lumii, privind relatia omului in raport cu destinul, se evidentiaza si prin intermediul constructiei protagonistului. Am in vedere, cand afirm aceasta, faptul ca, in viziunea traditionala, omul trebuie sa se inscrie in limitele unui destin prestabilit. Lui Ion ii este dat sa traiasca, asemeni tatalui sau, prezentat la inceputul romanului „ca un caine la usa bucatariei, sfindu-se sa intre in vorba intre bocatani”. Protagonistul isi forteaza limitele destinului, fapt pentru care va sfarsi tragic, omorat de Geroge Bulbuc.

                In concluzie, Ion este reprezentativ pentru viziunea despre lume a unui scriitor care si-a propus, prin romanul sau, sa depaseasca viziunea idilica a samanatorismului, surprinzand taranul in precara si umila lui realitate sociala, trasatura care-l apropie de naturalismul rus si cel francez.