Moromeții - Relația dintre doua personaje

Moromeții  - Relația dintre doua personaje

Marin Preda

                Se știe ca in  textul epic, personajele sunt purtătoare de semnificație ale mesajului transmis prin discurs. Ele sunt rotitele care pun in mișcare mecanismul universului ficțional al operei. Proza realista, care-si propune o reflectare veridica, obiectiva a realității, mizează pe personaje tipologice, reprezentative pentru clasa sociala din care acestea provin. Ba mai mult, in vederea creării iluziei vieții, scriitorul realist si construiește personaje complexe din punct de vedere psihologic.

                Reprezentativa pentru viziunea realista a scriitorului asupra lumii este construcția personajului Ilie Moromete din romanul „Moromeții” de Marin Preda, apărut in 1955 (volumul 1) – 1967 (volumul 2).

                In primul RAND, discursul narativ al romanului abordează o tematica sociala, rurala. Aceasta macro-tema se partiularizeaza printr-o îmbinare de teme dtraditionale (familia, istoria, paternitatea, timpul, iubirea) cu teme moderne (criza comunicării, solitudinea, înstrăinarea).  Ilie Moromete întruchipează tipologia taranului mijlocaș din satul Siliștea Gumesti. Acesta si depaseste însa tipologia, fiind un taran unic in toata literatura noastră. Spre deosebire de întreprinzătoarea Mara a lui Ioan Slavici, de obsedatul de amant, Ion, a lui Liviu Rebreanu sau de Vitoria Lipan, personajul lui Mihail Sadoveanu, Ilie Moromete este „singurul taran filosof” din literatura noastră. Pentru el viața este un spectacol demn de contemplat, iar toate transformările din societate si lașa amprenta asupra psihologiei sale.

                In al doilea RAND, discursul narativ al primului volum IL surprinde pe Ilie Moromete in centrul a trei conflicte exterioare, care vor avea ca finalitate destrămarea familiei sale. In centru este dezvoltat conflictul dintre Moromete si băieții mai mari: Paraschiv, Mila si Achim. Este vorba despre un conflict intre mentalitatea tradiționala a tatălui si mentalitatea capitalista a copiilor. Apoi conflictul dintre Ilie Moromete si șotia sa, Catrina care se va accentua in volumul al doilea, când femeia afla de vizita făcuta de șotul ei la băieții din București si decide sa-l paraseasca. Conflictul dintre Ilie si sora sa Maria, are ca efect învrăjbirea de către aceasta a băieților împotriva familiei si susținerea plecării lor la București. Conflictul secondar dintre Ilie Moromete si fiul cel mic, Niculae va trece, in volumul al doilea, in prim plan, când sunt opuse doua mentalitatea: cea tradiționala, a tatălui si cea comunista, a fiului.

                In aceeași ordine de idei, perspectiva narativa este una obiectiva, cu o viziune „dindărăt” care aparține unui narator omniscient, omniprezent si extradiegetic. Naratorul romanului deține o omniscienta limitata, ceea ce are ca efect apariția, in plan discursiv, a personajelor reflector: Ilie Moromete in volumul I si Niculae Moromete in volumul al II-lea. Așadar, naratorul primului volum este moromețian, in vreme ce naratorul celui de al doilea volum este antimorometian. Naratorul ocupa o poziție de extrateritorialitate fata de universul ficțional creat, astfel incot nu intervine in destinul personajelor, lansatu-le sa evolueze spre deznodământ, in funcție d năzuințe si slăbiciuni.

                Nu in ultimul RAND, modalitățile de caracterizare ale personajului sunt cele consacrate de proza realista: directe si indirecte. Naratorul IL caracterizează direct, spunând ca „era cu zece ani mai mare decât Catrina, iar acum avea acea vârsta intre tinerețe si batranete, când numai bucurii sau nenorociri mari mai pot schimba firea cuiva”. Cititorul are însa acces la personalitatea personajului si prin felul prin care aceasta se reflecta in mod diferit in conștiința celorlalte personaje. De pilda, șotia Catrina ii reproșează patima logosului, Maria, sora lui, IL numește „hot” atunci când taie salcâmul fora știrea sa, iar Cocosila i se adresează cu apelativul „Ești prost!”, ceea ce sugerează invidia acestuia fata de inteligenta lui Moromete. Monologul, autocaracterizarea sau stilul indirect-liber devin mijloace moderne prin intermediul cărora naratorul devaluie psihologia personajelor. Reprezentativa pentru relația dintre Ilie Moromete si Niculae este secvența monologata când Moromete, aflat singur pe câmp, poarta o discuție cu un personaj imaginar Bâznae, ecou al lungului conflict cu Niculae: „Ca tu spui ca noi suntem cei din urma tarani si ca trebuie sa dispărem din aceasta lume. Dar nu ti-ai pus oare problema ca tu ești ultimul prost si mai bine dispari tu dintre noi?”. Faptele, gesturile, atitudinea sau relația cu celelalte personaje se consitue in adevărate mijloace indirecte de caracterizare.

                Din punct de vedere social, Ilie Moromete este o autoritate atât in plan familial, cat si in cadrul colectivității rurale. Celebra scenei a cinei din incipitul romanului surprinde ipostaza unui Ilie Moromete „stand parca deasupra tuturor si stăpânind cu privirea pe fiecare”. Discursul narativ va urmări știrbirea autoritarii personale, generata tocmai e criza comunicării dintre el si ceilalți membrii ai familie. Finalul romanului aduce in prim plan ipostaza unui Moromete parazit de toți, care moare singur, dar Moromete este o autoritate si in satul Siliștea Gumei, stăpânindu-i pe ceilalți prin inteligenta. In timpul întâlnirilor duminicale din poiana fierăriei lui Iovan, Moromete le citește si descrifreaza celorlati subiecte din gazetele politice. In volumul al doilea, Moromete se instraineaza. Vechii prieteni au murit sau l-au parazit, iar noua generație nu este capabila, așa cum el însuși afirma, sa-i inteleaga gândurile.

                La nivel psihologic, personajul si dezvălui trei dominante de caracter:ironia, disimularea, amânarea. Ironia reprezintă o arma psihologica pe care Moromete o utilizează intru a se salva din tragismul existențial. Semnificativa, in acest sens, este replica pe care i-o da lui Nila atunci când acesta IL întreabă de ce taie salcâmul: „Intr-adins, Nila, așa, ca sa se mire prostii!”. De asemenea, personajul este un disimulat. Reprezentativa este comedia pe care o joaca in fata agenților veniți pentru inacasarea fonciiri. Tehnica amânării o folosește pentru a trage de timp astfel incot sa găsească soluții la problemele existențiale.

                Existenta lui Ilie Moromete este plasata, indiscutabil, in sfera moralității. Pana in ultima clipa a vieții sale, Ilie Moromete a luptat pentru păstrarea tradiției si a principiilor sale de viața. Replica din finalul romanului, pe care i-o adresează doctorului: „Domnule, eu întotdeauna am dus o viața independenta!” surprinde tocmai crezul sau de viața. Ilie Moromete nu poate accepta nici clipa faptul ca rostul sau in lume a fost unul greșit. Așadar, personajul lui Marin Preda nu traversează o drama de ordin economic, ci o drama morala.

                Principala trăsătura de caracter a personajului este inadaptabilitatea.

Semnificativa, in acest sens, este scena narativa in care Ilie Moromete se lașa convins de băieții mai mari si merge împreuna cu Niculae la munte pentru a face negoț cu porumb.  Acolo, romane impresionat de drama unei muntence văduve si vinde grânele mai ieftin. La întoarcere le povestește tuturor membrilor familiei pățania sa, iar aceștia IL asculta fascinați, pana când afla ca vecinul lor, Tudor Bălosul a vândut porumbul mai scump. Așadar, pentru Moromete nu latura materiala a existentei este cea care contează, ci dimensiunea ei spirituala: atmosfera, plăcerea vorbei, povestirea.

                Finalul volumului intui se constipe intr-o alta secvența narativa semnificativa pentru inadaptabilitatea personajului. Aflând de planul băieților mai mari, Moromete ii bate, iar apoi se retrage singur pe lotul sau de amant, se asiza pe piatra alba de hotar cu capul prins intre mâini si se întreabă daca nu cumva rostul copiilor in lume este acela de a-si supăra paringii, iar rolul acestora din urma este de a-i ierta: „Dar daca lumea e așa cum spun ei si nu cum zic eu, ce mi mai romane de făcut? Ii las sa se scufunde: mai intui lumea si apoi ei”.

Sunt de părere ca romanul “Morometii” surprinde, prin personajul Ilie Moromete, drama taranului roman menit sa se confrunte cu transformările istoriei.

Am in vedere, când afirm aceasta faptul ca scriitorul propune in roman doua lumi: una a iluziei, căreia ii da glas Ilie Moromete si una reala reprezentata de Niculae si noua generației. Dramatismul reiese tocmai din faptul ca istoria, lumea reala lovește cu atâta putere i-o spulbera pe prima, cea a iluziei. Daca Liviu Rebreanu aducea, prin Ion, ipostaza unui taran “bolnav”, Marin preda aduce, prin Ilie Moromete, ipostaza unui taran “îmbolnăvit” prin contactul cu istoria.

In concluzie, personajul Ilie Moromete isi păstrează unicitatea in cadrul tipologiilor de tărani din literatura noastră, moartea sa din final, reprezentând, așa cum afirma criticul literar Nicolae Manolescu “moartea celui din urma taran”.