Moromeții - Relația dintre doua personaje

Moromeții  - Relația dintre doua personaje

Marin Preda

                Se știe ca in  textul epic, personajele sunt purtătoare de semnificație ale mesajului transmis prin discurs. Ele sunt rotitele care pun in mișcare mecanismul universului ficțional al operei. Proza realista, care-si propune o reflectare veridica, obiectiva a realității, mizează pe personaje tipologice, reprezentative pentru clasa sociala din care acestea provin. Ba mai mult, in vederea creării iluziei vieții, scriitorul realist si construiește personaje complexe din punct de vedere psihologic.

                Reprezentativa pentru viziunea realista a scriitorului asupra lumii este construcția personajului Ilie Moromete din romanul „Moromeții” de Marin Preda, apărut in 1955 (volumul 1) – 1967 (volumul 2).

                In primul RAND, discursul narativ al romanului abordează o tematica sociala, rurala. Aceasta macro-tema se partiularizeaza printr-o îmbinare de teme dtraditionale (familia, istoria, paternitatea, timpul, iubirea) cu teme moderne (criza comunicării, solitudinea, înstrăinarea).  Ilie Moromete întruchipează tipologia taranului mijlocaș din satul Siliștea Gumesti. Acesta si depaseste însa tipologia, fiind un taran unic in toata literatura noastră. Spre deosebire de întreprinzătoarea Mara a lui Ioan Slavici, de obsedatul de amant, Ion, a lui Liviu Rebreanu sau de Vitoria Lipan, personajul lui Mihail Sadoveanu, Ilie Moromete este „singurul taran filosof” din literatura noastră. Pentru el viața este un spectacol demn de contemplat, iar toate transformările din societate si lașa amprenta asupra psihologiei sale.

                In al doilea RAND, discursul narativ al primului volum IL surprinde pe Ilie Moromete in centrul a trei conflicte exterioare, care vor avea ca finalitate destrămarea familiei sale. In centru este dezvoltat conflictul dintre Moromete si băieții mai mari: Paraschiv, Mila si Achim. Este vorba despre un conflict intre mentalitatea tradiționala a tatălui si mentalitatea capitalista a copiilor. Apoi conflictul dintre Ilie Moromete si șotia sa, Catrina care se va accentua in volumul al doilea, când femeia afla de vizita făcuta de șotul ei la băieții din București si decide sa-l paraseasca. Conflictul dintre Ilie si sora sa Maria, are ca efect învrăjbirea de către aceasta a băieților împotriva familiei si susținerea plecării lor la București. Conflictul secondar dintre Ilie Moromete si fiul cel mic, Niculae va trece, in volumul al doilea, in prim plan, când sunt opuse doua mentalitatea: cea tradiționala, a tatălui si cea comunista, a fiului.

                In aceeași ordine de idei, perspectiva narativa este una obiectiva, cu o viziune „dindărăt” care aparține unui narator omniscient, omniprezent si extradiegetic. Naratorul romanului deține o omniscienta limitata, ceea ce are ca efect apariția, in plan discursiv, a personajelor reflector: Ilie Moromete in volumul I si Niculae Moromete in volumul al II-lea. Așadar, naratorul primului volum este moromețian, in vreme ce naratorul celui de al doilea volum este antimorometian. Naratorul ocupa o poziție de extrateritorialitate fata de universul ficțional creat, astfel incot nu intervine in destinul personajelor, lansatu-le sa evolueze spre deznodământ, in funcție d năzuințe si slăbiciuni.

                Nu in ultimul RAND, modalitățile de caracterizare ale personajului sunt cele consacrate de proza realista: directe si indirecte. Naratorul IL caracterizează direct, spunând ca „era cu zece ani mai mare decât Catrina, iar acum avea acea vârsta intre tinerețe si batranete, când numai bucurii sau nenorociri mari mai pot schimba firea cuiva”. Cititorul are însa acces la personalitatea personajului si prin felul prin care aceasta se reflecta in mod diferit in conștiința celorlalte personaje. De pilda, șotia Catrina ii reproșează patima logosului, Maria, sora lui, IL numește „hot” atunci când taie salcâmul fora știrea sa, iar Cocosila i se adresează cu apelativul „Ești prost!”, ceea ce sugerează invidia acestuia fata de inteligenta lui Moromete. Monologul, autocaracterizarea sau stilul indirect-liber devin mijloace moderne prin intermediul cărora naratorul devaluie psihologia personajelor. Reprezentativa pentru relația dintre Ilie Moromete si Niculae este secvența monologata când Moromete, aflat singur pe câmp, poarta o discuție cu un personaj imaginar Bâznae, ecou al lungului conflict cu Niculae: „Ca tu spui ca noi suntem cei din urma tarani si ca trebuie sa dispărem din aceasta lume. Dar nu ti-ai pus oare problema ca tu ești ultimul prost si mai bine dispari tu dintre noi?”. Faptele, gesturile, atitudinea sau relația cu celelalte personaje se consitue in adevărate mijloace indirecte de caracterizare.

                Din punct de vedere social, Ilie Moromete este o autoritate atât in plan familial, cat si in cadrul colectivității rurale. Celebra scenei a cinei din incipitul romanului surprinde ipostaza unui Ilie Moromete „stand parca deasupra tuturor si stăpânind cu privirea pe fiecare”. Discursul narativ va urmări știrbirea autoritarii personale, generata tocmai e criza comunicării dintre el si ceilalți membrii ai familie. Finalul romanului aduce in prim plan ipostaza unui Moromete parazit de toți, care moare singur, dar Moromete este o autoritate si in satul Siliștea Gumei, stăpânindu-i pe ceilalți prin inteligenta. In timpul întâlnirilor duminicale din poiana fierăriei lui Iovan, Moromete le citește si descrifreaza celorlati subiecte din gazetele politice. In volumul al doilea, Moromete se instraineaza. Vechii prieteni au murit sau l-au parazit, iar noua generație nu este capabila, așa cum el însuși afirma, sa-i inteleaga gândurile.

                La nivel psihologic, personajul si dezvălui trei dominante de caracter:ironia, disimularea, amânarea. Ironia reprezintă o arma psihologica pe care Moromete o utilizează intru a se salva din tragismul existențial. Semnificativa, in acest sens, este replica pe care i-o da lui Nila atunci când acesta IL întreabă de ce taie salcâmul: „Intr-adins, Nila, așa, ca sa se mire prostii!”. De asemenea, personajul este un disimulat. Reprezentativa este comedia pe care o joaca in fata agenților veniți pentru inacasarea fonciiri. Tehnica amânării o folosește pentru a trage de timp astfel incot sa găsească soluții la problemele existențiale.

                Existenta lui Ilie Moromete este plasata, indiscutabil, in sfera moralității. Pana in ultima clipa a vieții sale, Ilie Moromete a luptat pentru păstrarea tradiției si a principiilor sale de viața. Replica din finalul romanului, pe care i-o adresează doctorului: „Domnule, eu întotdeauna am dus o viața independenta!” surprinde tocmai crezul sau de viața. Ilie Moromete nu poate accepta nici clipa faptul ca rostul sau in lume a fost unul greșit. Așadar, personajul lui Marin Preda nu traversează o drama de ordin economic, ci o drama morala.

                Principala trăsătura de caracter a personajului este inadaptabilitatea.

Semnificativa, in acest sens, este scena narativa in care Ilie Moromete se lașa convins de băieții mai mari si merge împreuna cu Niculae la munte pentru a face negoț cu porumb.  Acolo, romane impresionat de drama unei muntence văduve si vinde grânele mai ieftin. La întoarcere le povestește tuturor membrilor familiei pățania sa, iar aceștia IL asculta fascinați, pana când afla ca vecinul lor, Tudor Bălosul a vândut porumbul mai scump. Așadar, pentru Moromete nu latura materiala a existentei este cea care contează, ci dimensiunea ei spirituala: atmosfera, plăcerea vorbei, povestirea.

                Finalul volumului intui se constipe intr-o alta secvența narativa semnificativa pentru inadaptabilitatea personajului. Aflând de planul băieților mai mari, Moromete ii bate, iar apoi se retrage singur pe lotul sau de amant, se asiza pe piatra alba de hotar cu capul prins intre mâini si se întreabă daca nu cumva rostul copiilor in lume este acela de a-si supăra paringii, iar rolul acestora din urma este de a-i ierta: „Dar daca lumea e așa cum spun ei si nu cum zic eu, ce mi mai romane de făcut? Ii las sa se scufunde: mai intui lumea si apoi ei”.

Sunt de părere ca romanul “Morometii” surprinde, prin personajul Ilie Moromete, drama taranului roman menit sa se confrunte cu transformările istoriei.

Am in vedere, când afirm aceasta faptul ca scriitorul propune in roman doua lumi: una a iluziei, căreia ii da glas Ilie Moromete si una reala reprezentata de Niculae si noua generației. Dramatismul reiese tocmai din faptul ca istoria, lumea reala lovește cu atâta putere i-o spulbera pe prima, cea a iluziei. Daca Liviu Rebreanu aducea, prin Ion, ipostaza unui taran “bolnav”, Marin preda aduce, prin Ilie Moromete, ipostaza unui taran “îmbolnăvit” prin contactul cu istoria.

In concluzie, personajul Ilie Moromete isi păstrează unicitatea in cadrul tipologiilor de tărani din literatura noastră, moartea sa din final, reprezentând, așa cum afirma criticul literar Nicolae Manolescu “moartea celui din urma taran”.

Morometii - Tema si viziunea despre lume

Morometii  - Tema si viziunea despre lume

(roman postbelic realist, cu influenete moderne)

Marin Preda

                Dupa cel de al II-lea Razboi Mondial, literatura noastra cunoaste o stagnare. Cauzele ar putea fi grupate in jurul a doua categorii de determinari. Este vorba mai intai de o determinare exterioara, reprezentata de instaurarea la puetere a regimului totaliar comunist, care isi anexeaza literatura transformand-o intr-un instrument de protaganda. Metoda impusa este cea a realismului socialist. Perioada curpinsa intre 1956 – 1967 a ramas in istoria noatra literara sub denumirea de „obsedantul deceniu” (M. Preda). Mai apoi, este vorba de o determinare interioara, reprezentata de permanenta raportare a scriitorilor postbelici la modelele literare din perioada interbelica. Exista, totusi, in aceasta perioada, scriitori care reusesc sa se impuna prin creatii de valoare: M. Preda cu romanul „Morometii”, G Calinescu cu romanul „Bietul Ioanide” sau Eugen Barbu cu romanul „Groapa”.

                Reprezentativ pentru perioada postbelica este romanul lui M. Preda „Morometii”, aparut in doua volume (1955/1967). Cu toate ca nu adera la estetica realismului socialist, romanul reuseste sa se impuna in epoca, prin viziunea moderna, originala prin care scriitorul trateaza tematica rurala si problematica taranului.

                In primul rand, romanul isi propune veridica, obiectiva a realitati. Universul fictional imaginat de Marin Preda aduce in fata citittorului satul romanesc din Campia Dunarii, Silistea-Gumesti, satul supus destremari de catre istorie. In primul volum, structurile traditionale sunt inlocuite de cele capitaliste, acestea fiind inlocuite la randul lor, de cele socialiste, in al doilea volum. Citittorul descopera in „Morometii” imaginea unui sat total diferit decat cel prezentat de Liviu Rebreanu in „Ion”. S-a schimbat relatia omului cu pamantul. Daca pentru Ion aceasta relatie se defineste in termeni ontologici (existentiali), pentru taranii lui M Preda, aceasta relatie contine termeni economici. Daca pentru consatenii lui Ion cel mai important lucru este numarul de loturi de pamant detinute, pentru consatenii lui Ilie Moromete conteaza capacitatea de a transforma in bani produsele economiei rurale. De asemenea, obiceiurile taranului s-au schimbat. Taranii lui Preda nu mai participa la hora duminicala, ca odinioara locuitorii Pripasului. Ei se aduna in poiana fierariei lui Iocan, unde discuta probleme politice. Taranii lui Preda se inscriu la liberali sau la taranisti, cu alte cuvinte sunt mult mai deschsi spre viata politica a tarii in general, decat erau consatenii lui Ion. Asadar, taranii din Silistea Gumesti s-au emancipat si si-au impus un mod propriu de a vedea lumea.

                In al doilea rand, la nivel tematic se poate observa amestecul de traditional si modern. Discursul narativ abordeaza atat teme traditionale (familia, paternitatea, istoria, timpul, iubirea), cat si teme moderne (criza comunicarii, instrainarea, solitudinea).

                In aceeasi ordine de idei, modernitatea romanului se releva si la nivelul constructiei personajelor. Acestea nu mai pot fi incadrate in tipologii caracteristice societatii rurale. Ilie Moromete se distanteaza atat de inteprinzatoarea Mara, a lui Slavici, cat si de obsedatul de pamant Ion, a lui Rebreanu. Ilie Moromete este o figura singulara in literatura noastra, datorita complexitatii sale interioare, fiind considerat de criticii literari „singurul taran filosof”. In satul lui M Preda doar femeile mai merg duminica la biserica, barbatii fiind preocupati sa dezbata probleme politice. Tanara generatie refuza sa urmeze traditia si destinul parintilor: Paraschiv, Nila, Achim, Polina, Birica adopta o atitudine revolutionara. Mitul invatatorului de la tara se spulbera. Teodorescu, sustinut de sotia sa este preocupat mai degraba de intrigi, de certuri cu directorul Toderici, decat de educatia copiilor.

                Nu in ultimul rand, caracterul modern al romanului se evidentiaza si la nivelul perspectivei narative. Specific prozei realiste, naratorul adopta o perspectiva narativa cu o viziunea „din darat”. Omniscienta naratoriala este insa unilimitata deoarece naratorul din roman nu mai are in fata o lumea omogena si coerenta, ci o existenta faramitata care curge intr-o directie necunoascuta. Asa se explica faptul ca naratorul imprumuta viziunea personajelor sale. In primul volum, naratorul este morometian, Ilie Moromete fiind personaj reflector, in vreme ce in volumul al doilea, naratorul este antimorometian, personajul reflector fiind Nicolae. De asemenea, apar in discurs personaje informator: Scamosul, care-l instinteaza pe Moromete despre viata lui Achim la Bucuresti, Parizianu care informeaza in legatura cu vizita tatalui la cei trei fii din capitala sau Ilinca, care-i povesteste lui Nicolae despre moarta tatalui.

                Asa cum se prefigureaza inca din titlu, discursul narativ al romanului surpinde viata unei familii de tarani mijlocati din satul Silistea-Gumesti. Este o familie simbol a carei destramare sugereaza destramarea satului traditional. O prima secventa narativa menita a surpinde problematica romanului poate fi considerata cea a cinei, plasata la inceputul primului volum. Intorsi sambata seara de la camp, Morometii sunt surpinsi la masa, in tinda, asezati pe niste scaunele cat palma in jurul unei mese mici, rotunde. Secventa se deschide printr-o precizare temporala: „cat ieseau din iarna si pana aproape de Sf Nicolae” care reliefeaza existenta ritualizata a acestei familii. Familia Moromete este una hibrida, cu copii proveniti din doua casatorii: Pe de-o parte, Paraschiv, Nila si Achim, baietii din prima casatorie, iar pe de alta parte Tita, Ilinca, Nicolae, copiii din a doua casatorie. Pozitionara la masa a membrilor familiei arunca o lumina asupra rolului indeplinit de fiecare in cadrul familiei. De asemenea, scena poate fi considerata si o secventa de perspectiva finalista, prefigurand conflictele majore ale romanului. Astfel pozitionarea „pe partea din afara a tindei” a celor trei frati vitregi sugereaza inadaptabilitatea lor in familie, dar si finalul primului volum, cand vor p;leca la Bucuresti. Rolul femeii in cadrul familiei traditionale este evidentiat de pozitionarea catrinei „jumatate intoarsa catre vatra”. Ilie Moromete „statea parca deasupra tuturor”, fapt care sugereaza ipostaza sa de pater familias. Dupa cum se poate observa el se afla la distanta fata de ceilalti membrii ai familiei, naratorul sugerand astfel criza comunicarii care va avea ca finalitate destramarea familiei Morometilor. Iluzionarea lui Moromete ca „timpul are nesfarsita rabdare cu oamenii” este sugerata printr-un detaliu oferit de narator: masa cea mica lina cu arsurile de la tigaie nu a fost schimbata de pe vremea primei casatorii a lui Moromete cand copiii erau mici.

                O a doua secventa narativa semnificativa pentru ideatica romanului poate fi considerata cea a taierii salcamului. Ilie Moromete este nevoit sa taie salcamul ca sa-l vand lui Tudor Balosu, astfel sustinand plecrea lui Achim cu oile la Bucuresti. Salcamul reprezinta pentru satul Silistea Gumesti un axis mundi, fiind un marto mut al tuturor experientelor de viata. Taierea salcamului marcheaza in plan simbolic inceputul sfarsitului. Odata cu taierea copacului incepe declinul lumii Morometilor si totodata a lumii satului traditional. Timpul ales are o valoare simbolica: duminica dimineat, inainte de ravarsatul zorilor, cand femile isi plang mortii in cimitir. Este un timp thanatic, un posobil blestem din partea divinitatii ca Iliei a ales sa munceasca in ziua de duminica. Ideea de moarte este surprinsa si prin prezenta corbilor care dadeau tarcoale locului, imediat ce salcamul a fost doborat.

Viziunea despre lume a autorului se evidentiaza si la nivelul relatiei incipit-final. Discursul narativ al primului volum debuteaza si se incheie cu problematica timpului, astfel incat incipitul si finalul urmeaza o logica a simetriei.

Incipitul curpinde o parte expozitiva si una dramatizata. Expozitiunea fixeaza cronotopul,. In maniera prozei realiste: „In satul din Campia Dunarii, cu cativa ani inaintea izbucnirii celui de al doilea Razboi Mondial se pare ca timpul avea nesfarsita rabdarea cu oamenii”. In continuare, sunt introduse in scena personajele, membrii familiei moromete, intorsi sambata seara de la munca campului. Cele doua fete, Tita si Ilinca se duc la garla, la scaldat, fiind inca prea mici pentru a-si ajuta mama la treburi. Catrina pregateste cina, in vereme ce baietii mai mari se retrag pentru a se odihnii sau a lenevii. Ilie Moromete iese la poarta pentru a-si cauta un partenere de dialog. Din aceasta scena, cititorul romanului poate observa dezbinarea membrilor acestei familii. Intre ei, exista o criza a comunicarii, ce va duce treptat la destramarea familiei. Partea dramatizata a incipitului este reprezentata de dialogul dintre Ilie Moromete si vecinul sau, Tudor Balosul. Scena devine reprezentativa, intrucat dezvaluie constantele psihologiei protagonistului: tehnica amanarii, ironia si disimularea.

Finalul primului volum il surpinde pe Iliei Moromete care, afland de planul baietilor se retrage singur pe lotul sau de pamant. Intors acasa, afla ca Paraschiv si Nila au furat din zestrea fetelor si au plecat cu caii la Bucuresti. Moromete se intinde pe pat si adoarme plin de pamant pe ochi si pe maini. Acest gest poate fi interpretat ca o moarte simbolica, ca o regresiune spre pamantul pe care si-ar fi dorit atat de mult sa-l pastreze si sa-l lase mostenire copiilor. Cand se trezeste, ii vinde lui Balosu pamantul din spatele casei, obtinand astfel banii necesari pentru a-si plati ratele la banca, datoria lui Aristide si taxele de scolarizare a lui Nicolae. Moromete constinetizeaza asadar, ca lumea s-a schimbat, insa aceasta metamorfoza afecteaza psihologia personajului. Dintr-unn Ilie Moromete sociabil si comunicativ a ramas doar un Moromete insingurat care „nu mai fu vazut stand ceasuri intregi pe stănoaga podiştei, la fel cum nu mai fu auzit raspunzand cu vorbe multe la salut”. Ultimele randuri ale primului volum surpind problematica timpului: „Mai sunt trei luni pana la izbucnirea razboiului, iar timpul nu mai avea rabdare”.

Trei conflicte majore sunt dezvolatate in primul volum al romanului, care vor avea ca finalitate destramarea familiei Morometilor. Mai intai, este vorba de conflictul dintre Ilie Moromete si cei trei baieti mai mari. Este vorba despre un conflcit intre mentalitati: cea traditionala, a tatalui si cea capitalista, a baietilor. Acestai isi dispretuiesc tatal pentru ca nu este atat de adaptata structurlor capitaliste cum este vecinul lor, Tudor Balosu. Mai apoi, conflictul dintre Ilie Moromete si sotia lui, Catrina. Acest conflict se accentueaza in volumul al doilea, cand femeia afla de vizita sotului la baietii din Bucuresti si-l paraseste. Conflictul dintre Moromete si sora lui Maria se reflecta in gesturile acesteia de a sustine cu inversunare plecarea baietilor la Bucuresti. Conflictul secundar dintre Iliei si Nicolae va trece in volumul al doilea in prim plan, opunand doua mentalitati: cea traditionala, a tatalui si cea socialista, a fiului.

Din punctul de vedere al constructiei si al compozitiei, romanul este structurat pe doua volume aparute la doisprezece ani distanta „1955-1967”. Cele doua volume sunt unitare prin tematica abordata si viziunea despre lume, surprinzand disolutia structurii traditionale sub influenta istoriei, dar cele doua volume pot fi percepute si separat, intrucat prezinta doua lumi: lumea tatalui (volumul 1) si lumea fiului (volumul 2). Originalitatea scriitorului consta in realizarea unui timp narativ in deplina concordatana cu timpul sugerat. Astfel, primul volum cuprinde trei parti. Prima parte sugereaza un timp rabdator, astfel incat aprope jumatate din primul volum prezinta evenimentele din satul Silistea Gumesti petrecute de sambata seara pana duminca noaptea. Incepand cu partea a doua, timpul naratiunii se accelereaza, surpinzand evenimente desfasurate pe parcursul a doua saptamani, in vereme ce partea a treia rezuma intamplari petrecute vreme de doua luni. Volumul al doilea este structurat pe cinci parti si cuprinde 15 ani de evenimente.

Sunt de parere ca Marin Preda reuseste sa se impuna in epoca prin romanul „Morometii” cu toate ca nu adera la estetica realismului socialist, iar asta deoarece scriitoru propune o viziune inedita asupra lumii traditionale si a problematicii taranului.

Am in vedere, cand afirm aceasta, faptul ca scriitorul surprinde imaginea lumii traditionale, supusa destramarii de catre istorie. Omul trebuie sa se adapteze lumii in care traieste. Ilie Moromete este insa un strasnic aparator al lumii stravechi. Ideile realismului, promovate in literatura inca din a doua jumatate a secolului al XX-lea ating punctul culminant prin romanul „Morometii”, care surprinde prabusirea unei lumi, universul satului traditional. De fapt, moartea lui Ilie Moromete in finalul romanului coincide, asa cum afirma Nicolae Manolescu cu „moartea celui din urma taran”.

In cocnluzie, romanul „Morometii” ramane reprezentativ pentru intreaga viziune despre lume a autorului si pentru literatura romana din perioada postbelica.