Povestea lui Harap Alb – Particularitatile basmului cult

Povestea lui Harap Alb – Particularitatile basmului cult

Ion Creanga

                Se stie ca basmul este o specie a genuli epic, care surprinde eterna lupta dintre bine si rau, deznodamantul aducand intodeauna victoria fortelor binelui. Personajele basmului, fie ca e vorba de fiinte umane sau cu puteri supranaturale, sunt purtatoarele unor valori simbolice: binele si raul, in diversele lor ipostaze. Poate mai mut decat in cazul celorlalte specii literare, in structura narativa a basmului se pot intalni clisee compozitionale: formele specifice, motive literare tipice, cifre cu valoare simbolica etc.

                „Povestea lui Harap Alb” de Ion Creanga, opera publicata in 1877, apartine prin trasaturile sale definitorii speciei literare basmul cult. Textul lui Creanga poneste de la schema basmului popular, dar se distanteaz de acesta prin: dimensiunea simbolica a naratiunii, umanizarea fantasticului, oralitatea stilului si umorul, ca marci ale oralitatii scriitorului humulestean.

                In primul rand, lafel ca-n basmul popular, in opera lui Creanga este fructificata tema luptei dintre bine si rau. Astfel, fiul cel mic al Craiului, Sfanta Duminica, Regina Furnicilor, Craiasa Albinelor sau cei cinci nazdravani sunt intruchipari ale binelui; in vreme ce Spanul sau Imparatul Rosu reprezinta ipostaza raului. Dar, dimensiunea simbolica a naratiunii orienteaza cititorul spre o alta tema, cea a initierii, a maturizarii.

                In alta ordine de idei, caracterul de basm cult al textuluilui Creanga se remarca prin umanizarea fantasticului. Personajele nu au puteri supranaturale si nu se pot metamorfoza. Protagonistul nu este un ideal de frumusete si de vitejie, lafel ca personajele basmului popular, el avand un caracter profund uman. De asemenea, toate personajele textului, indiferent de statutul social sau de rolul pe care-l interpreteaza se comporta semenea taranilor din humulesti.

                Cronotopul fictiunii este surprins in incipitul textului si are o valoare nedeterminata, lafel ca-n basmul popular. Dar spre deosebire de textul popular, basmul lui Creanga surprinde elemente ale unui timp real: drumuri pe ape si pe uscat impracticabile, tari bantuite de razboaie – dezvaluie imaginea unui Ev Mediu. De asemenea, spatiile nu mai sunt plasate pe taramul celalat, lafel ca-n basmul popular, ci in planul realului: gradina ursului, padurea cerbului sau ostrovul unde locuieste Sfanta Duminica.\

                Incipitul si finalul devin adevarate strategii narative prin care creatorul de text realizeaza o comunicare cu cititorul. Incipitul, lefel ca-n cazul basmului popular, este realizat pe baza unei formule care are rolul de a introduce lectorul in universul fictiunii: „amu cica era odata”. Acesta formula, diferita de cea a basmului popular, avertizeaza inca de la inceput asupra caracterului in forma regionala apropiat de real al textului. Prezenta adverbului de timp „amu” ar putea plasa actiunea in zona Moldovei. Incipitul surprinde, in continuare, un motiv specific basmului, cel al Imparatului fara urmasi. Este vorba, asa dar, de un dezechilibru provocat de faptu ca Imparatul Verde nu are mostenitor la tron. De aceea, scopul calatoriei mezinului de crai, este acela de a reface echilibru.

                Finalul ii intareste cititorului convingerea ca lumea fictiunii pe care tocmai se pregateste sa o paraseasca nu a stat sub semnul „povestii”, „al minciunii”, ci, mai degraba sub semnul realului: „iara pe la noi cina are bani be si mananca, iar cine nu, se uita si rabda”. Acesta formula finala arunca o lumina asupra stratificarii sociale din Moldova sec al-XIX-lea: o societate divizata in bogati si saraci.

                Perspectiva narativa obiectiva, ca o viziune „din darat” ii apartine unui narator omniscient, omniprezent, si in mare parte obiectiv. Acesta intervine, pe alocuri in discurs, adresandu-se direct cititoruli: „dar ia sa nu ne indepartam cu vorba si sa incep a depana firul povestii”. Acesta legatura stransa intre narator si receptorul de text este o marca a oralitatii stilului, trasatura a basmului cult.

                Poate cea mai reprezentativa relatie dintre personajele textului este cea dintre Harap Alb (protagonistul) si Spanul (antagonistul). Daca acceptam ca tema basmului este lupta dintre bine si rau, atunci relatia dintre cele doua personaje este cea dintre protagonist si antagonist. Daca insa acceptam tema initierii, relatia dintre cei doi este cea dintre novice (Harap Alb) si maestrul sau spiritual (Spanul).

                O prima secventa narativa semnificativa care surprinde relatia dintre cele doua personaje este cea a fantanii. In acesta scena, fiul cel mic al Craiului dobandeste o identitate, cea de Harap Alb. Numele este dat de maestrul sau spiritual, Spanul si se traduce prin „ sluga cu calitati exceptionale”. Pe parcursul drumului initiatic, craisorul trebuie sa-si depaseasca statutul de sluga si sa-l dobandeaca pe cel de Imparat.

                Finalul textului se constitue intr-o alta secventa semnificatica pentru relatia celor doua personaje. Spanul il acuza pe Harap Alb ca ar fi divulgat secretul si ii reteaza capul. Cu alte cuvinte ii provoaca o a doua moarte simbolica de data acesta definitiva. Fiul cel mic al Craiului moare fata de statutul sau profan, de fiinta neinitiata, dobandindu-l pe acela de initiat.

                Sunt de parere ca autorul reuseste in „Povestea lui Harap Alb” sa revigoreze structura basmului popular, conferindu-i o nota de certa originalitate.

                Am in vedere, cand afirm aceasta, caracterul simbolic al naratiunii, textul trebuind sa fie interpretat din perspectiva drumului initiatic parcurs de protagonist. Mai apoi, in relatia real-fantastic, in textul lui Creanga predomina dimensiunea reala, prin umanizarea fantasticului. Nu in ultimul rand, oralitatea stilului si umorul reprezinta alte marci ale originalitatii scriitorului din Humulesti.

                In concluzie prin cele enuntate anterior, putem afirma ca „Povestea lui Harap Alb” de Ion Creanga intruneste trasaturile specifice basmului cult.