O scrisoare pierduta – Relatia dintre doua personaje

O scrisoare pierduta – Relatia dintre doua personaje

I.L. Caragiale

                Se stie ca, in treatrul dramatic, personajele sunt puratatoare de semnificatie ale mesajului transmis prin discurs. Dramaturgul se substitue naturii, creand situatii si personaje, facand din vis, realitate, aducand in fata spectatorilor o lume noua a carnavalescului.

                Actorii sunt cei care reprezinta scenic imaginea personajelor create de dramaturg, un adevarat Prometeu care da nastere vietii din nimic. Spre deosebire de tragedie, de exemplu, care aduce in prim-plan adevarati eroi, comedia creaza personaje carora le sunt caracterizate defectele, slabiciunile, scopul acestei opere fiind acela de a starni rasul.

                „O scrisoare pierduta” de I.L. Caragiale este o comedie de moravuri in care dramaturgul creaza o adevarata galerie tipologica de personaje. Dintre personajele cu rol important in compozitie, privilegiati sunt Zaharia Trahanache, personalitatea politica a judetului si Nae Catavencu, avocat dornic de puetere care tulbura prin ambitia sa linistea orasului de provincie.

Statutul social al personajului este surprins in didascăliile din debutul piesei. Nae Catavencu este „avocat, director-proprietar al ziarului <<Răcnetul Carpaţilor>>, prezident fondator al Societăţii Enciclopedice Cooperative <<Aurora Economica Romana>>”. Iar Zaharia Trahanache este seful local al partidului de guvernamant,”prezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral, Comitetului şcolar, Comiţiului agricol şi al altor comitete şi comiţii”. Este sotul Zoei si prietenul prefectului Stefan TIpatescu, cei trei facand parte dintr-un triunghi conjugal. Se remarca, aici, un comic de intenţie, prin dorinţa dramaturgului, de a surprinde discrepanta dintre esenţa personajului si aparenta.

                Psihologia personajului ii dezvăluie o inteligenta mecanica, bazata pe instinctul parvenirii. Nae Catavencu îşi doreşte cu ardoare funcţia de deputata, dar nu este capabil nici de analiza si nici de reflexie. Personajul nu este capabil sa-si stabilească atuurile si slăbiciunile pentru funcţia la care adera. De asemenea, nu îşi stabileşte un plan politic de acţiune coerent. El ştie doar ca trebuie sa parvină si in acest scop acţionează instinctual. Deși în aparență, Zaharia Trahanache, este mai încet în gândire și mai ușor de dus de nas, conform clișeului său verbal folosit foarte frecvent, "Ai puṭintica rǎbdare, stimabile!", care pare a-l caracteriza, în realitate este un individ abil și oportunist care acceptă situația de adulter a soției sale în favoarea propriului său interes.

                La fel ca toate personajele din comediile lui Caragiale, existenta lui Nae Catavecu si a lui Zaharia Trahanache nu se inscriu in sfera moralitatii. Singura lui arma politica pe care o foloseşte in dobândirea funcţiei de deputat este sondajul. Se foloseşte de scrisoarea de amor si ameninţa ca o va face publica daca nu va fi susţinut in alegeri. Desi Trahanache sustine idea integritatii morale ,el practica inselaciunea atat in familie cat si in politica. In familie accepta triughiul conjugal dintre el, Zoe si Tipatescu care i-a facut multe servicii politice. Iar, in viata politica falsifica listele electorale numarand voturile simpatizantilor impreuna cu Farfuridi si Branzovenescu. Desi unii nu mai au averea necesara pt a vota ei ii trec pe listele electorale fiindca simpatizeaza cu partidul lor.

                In spirtiul comediilor lui Caragiale, fiecare personaj intruchipeaza un anumit tip uman, in acest caz sotul inselat, Zaharia Trahanache, si demagogul, Nae Catavencu.  Catavencu deţine arta disimulării, se comporta ca un actor desăvârşit, scopul sau fiind acela de a atrage atenţia celor din jur. Zaharia Trahanache intuieste in adeversarul sau politic lipsa de tact si de esenta si de aceea cu un calm menit sa starneasca rasul, considera scrisoarea de amor o „ plastografie”.

Relatia dintre cele doua personaje se evidentiaza, in primul rand, in scena IV din primul act cand Zaharia ii povesteste lui Tipatescu, prietenul lui bun, cum a decurs intalnirea ce a avut-o cu Nae Catavencu. Imediat ce Zaharia intra in incapere este intampinat cu o falasa si exagerata politete <<„Venerabile"-n sus, „venerabile"-n jos. „îmi pare rău că ne-am răcit împreună, zice el, că eu totdeauna am ţinut la d-ta ca la capul judeţului nostru...">>, in schimb Trahanache adopta o atitudine distanta, rece si la obiect <<Eu serios, zic: „Stimabile, m-ai chemat să-mi arăţi un docoment, arată docomentul!">>,<< După ce-i pui piciorul în prag şi-i zic: „Ia ascultă, stimabile, ai puţintică răbdare: docomentul!">>. Dupa ce Nae este fortata sa renunte la dulcegarii, acesta dezvaluie motivul intalnirii, acela de a-l santaja pe Zaharia spundandu-i ca va publica o scrisoare de amor trimisa sotiei sale, Zoe, de catre Stefan Tipatescu, in cazul in care nu-l ajuta la candidatura. Zaharia ramane nemiscat, parand a fi neimpresionat si sustine ca scrisoare este o plastografie.

                O a doua scene menita sa evidentieze relatia dintre cei doi este cea a discursului electoral. La inceputul acestuia Catavanecu cu o modestie exagerata, cere umil presedintelui, Trahanache, sa-i permita sa inceapa discursul „D-le preşedinte, vă rog, cerusem şi eu cuvântul...”. Adevarata relatie dintre cei doi se poate observa in timpul discutiei in spatele aparentelor. Trahanache, sub pretextul ca vrea sa faca liniste ca Nae sa poata sa-si continue discursul neintrerupt, de fapt intrerupe momentele in care Catavencu este aclamat si admirat. La randul sau, Catavencu, profita de acesta situatie si, demagog din fire, afirma: „Puteţi, d-lor, să întrerupeţi, pentru că eu am tăria opiniunilor mele...”. Cu toate acestea Zaharia continua in incercarea de a intrerupe aplauzele si aclamatiile.

Cronotopul, surprins in didascăliile de la începutul piesei, este semnificativ pentru viziunea despre lume a dramaturgului. Acţiunea se petrece „ in capitala unui judeţ de munte”, „in zilele noastre”. Alegerea unui cronotop nedeterminat surprinde tocmai intenţionalitate actului artistic a unui scriitor care si-a propus sa redea in opera tipologii umane si aspecte cu caracter general, in acest sens Nae Catavencu reprezintă tipul politicianului demagog, lipsit de scrupule, dornic de parvenire, iar Zaharia Trahanache tipul incornoratului si a politicianului oportunist.

Conflictul dramatic principal este unul exterior si consta in lupta pentru puterea politica intre cele doua tabere adverse: cea care susţine candidatura la funcţia de deputat a lui Farfuridi si tabăra lui Nae Catavencu a intelectualilor de la redacţia ziarului „Răcnetul Carpaţilor”. Discursul dramatic se conturează insa pe conflictul comic generat de discrepanta dintre esenţa si aparenta, dintre ceea ce vor sa para personajele si ce sunt ele de fapt in realitate. In construcţia, atat a personajului Nae Catavencu cat si Zaharia Trahanache se remarca un comic de intenţie, rasul fiind stârnit de diferenţa dintre numeroasele titluri sociale ale personajelor si vidul lor caracterial.

Modalităţile de caracterizare sunt cele specifice textului dramatic. Portretul lui Nae Catavencu si a lui Zaharia Trahanache sunt realizate atât prin mijloace directe, cat si indirecte. Predomina insa cele din urma, caracterul personajelor reieşind din gesturi, fapte, atitudini sau relaţia cu celelalte personaje. Prin intermediul dialogului personajele comunica si se comunica. De asemenea, numele si didascăliile devin, la nivel textual, alte mijloace de caracterizare ale personajului. Catavencu provine de la „catovcică” ce înseamnă haina de blana ce poate fi purtata pe doua fete, iar Zaharia vine de la zahariseala, ce sugereaza ramolismentul, real sau mimat, si comportamentul sau dulceag.

Nu in ultimul rând, limbajul devine in opera lui Caragiale, o alta forma de caracterizare a personajelor. Lipsa de cultura si de coerenta logica a lui Nae Catavencu se releva atât din utilizarea unor termeni improprii (ii numeşte „capitalişti” pe locuitorii capitalei), cat si a unor enunţuri fără sens „ industria romana este admirabila, sublima am putea spune, dar lipseşte cu desăvârşire” sau „ după lupte seculare care au durat 30 de ani”. Amstecul de registre stilistice este evident in replicile lui Trahanache, care isi tradeaza prin pronuntia cuvintelor, originea greaca „sotietate”, „printip”, si prin deformarea neologismelor, incultura „dipotat, docoment, cestiuni, endependent, enteres”.

Sunt de părere ca, prin comedia „O scrisoare pierduta”,  I.L. Caragiale ironizează imaginea societăţii politice a vremii sale, o societate lipsita de principii morale.

                Am in vedere, când afirm aceasta realizarea unor tipologii de personaje, dintre care cele mai semnificativ pare sa fie Nae Catavencu si Zaharia Trahanache. Acestia oglindesc demagogia unei clase politice, pentru care interesul central este cel individual.

                In concluzie, prin personajele create spectatorul comediei „O scrisoare pierduta” are acces la imaginează si la mentalitatea unei epoci, a cărei problematica pare sa fie una actuala.