Povestea lui Harap Alb – Relatia dintre doua personaje

Povestea lui Harap Alb – Relatia dintre doua personaje

Ion Creanga

                Se stie ca, in textul epic personajele sunt purtatoare de semnificatie ale mesajului trasmis prin discurs. Ele sunt rotitele care pun in miscare intregul mecanism al universului fictional. In basm, personajele sunt puratatoarele unor valori simbolice: binele si raul, in diversele lor ipostaze.

                „Povestea lui Harap Alb” de Ion Creanga, protagonistul, Harap Alb, si Spanul sunt purtatoarele de semnificatie ale mesajului transmis prin discurs.

                In primul rand, textul lui Ion Creanga fructifica o tema specifica basmului popular, eterna lupta dintre bine si rau, deznodamantul surprinzand triunful binelui. Privite sub acest aspect relatia dintre cele doua personaje este una tipica intre protagonist, Harap Alb, ca reprezentant al binelui si antagonistul, Spanul, ca reprezentant al raului. Dar, caracterul simbolic al naratiunii, ca trasatura specifica basmului cult, dezvaluie o alta tema, cea a initierii. Din acest punct de vedere, Spanul este un rau necesar, in absenta sa, initierea craisorului fiind imposibila.

                In aceeasi ordine de idei, constructia celor doua personaje trebuie inteleasa in raport cu perspectiva narativa adoptata. Astfel, naratorul omniscient si omniprezent ocupa o pozitie de extrateritorialitate in raport cu universul fictional creat. Adopta o perspectiva narativa obiectiva, el nu intervine in destinul personajelor sale, lasandu-le sa evolueze spre deznodaman, in functie de nazuite si slabiciuni. Insa, pe parcursul discursului narativ, se pot observa interventii naratoriale, trasatura a oralitatii stilului. De exemplu, la scena fantanii, naratorul surprinde slabiciunea protagonistului: „ Fiul cel mic al Craiului ce era sa faca? Se potriveste Spanului si intra in fantana, ca, da, viata omului inainte de toate.”

                De asemenea, daca privim textul din perspectiva tematicii abordate, cea  a luptei dintre bine si rau, atunci putem identifica drept conflict principal cel exterior, dintre fiul cel mic al Craiului si Span. Daca abordam textul din perspectiva temei initierii, atunci putem identifica si un conflic interior. O lupta a sinelui su sinele, intre cele doua ipostaze ale protagonistului, cea de neinitiat si statutul de initiat la care aspira.

                Nu in ultimul rand, mijloacele de caracterizare utilizate in constructia celor doua personaje sunt cele consacrate: caracterizarea directa (realizata de narator sau de celelalte personaje) si cea indirecta (care reiese din gesturi, fapte, atitudini sau relatia dintre personaje)

                Din punct de vedere tipologic, cele doua personaje intruchipeaza binele (Harap Alb) si raul (Spanul). Caracteristica basmului cult este insa ambiguizarea personajelor. Astfel, protagonistul nu este o intruchipare absoluta a binelui, avand slabiciuni si defecte specific umane. De asemenea, nici Spanul nu este intruchiparea raului, el fiind un rau necesar.

                Statutul social al protagonistului se modifica pe tot parcursul discursului epic, fiind, asadar, un personaj rotund. In incipit apare in ipostaza de mezin al Craiului, pe parcurs este slua a Spanului, ca in final, sa devina Imparat Verde. In schimb, Spanul este un personaj plat, in sensul in care el nu-si modofica statutul social pe parcursul textului: apare doar in ipostaza de maestru spiritual sever in maturizarea protagonistului.

                Din punct de vedere psihologic, firul narativ al basmului urmareste desavarsirea personalitatii protagonistului. Daca la inceput este slab si plange de rusinea tatalui, nu este capabil sa distinga intre esenta si aparenta, incalcand sfatul parintesc, pe parcursul probelor la care este suspus de Span, personajul Harap Alb dobandeste si dovedeste o serie de calitati necesare statutului de imparat. De exemplu reuseste sa descopere adevarata esenta a fiintei umane, atunci cand se intovaraseste cu cei cinci nazdravani, in care intuieste un posibil ajutor pentru trecerea probelor de la curtea Imparatului Rosu. De asemenea, ii este loial Spanului, rezistand tentatiei de a se imbogatii prin vinderea pieleii cu nestemate a Cerbului.

                Sub aspect moral, cele doua personaje sunt prezentate in opozitie. Daca fiul cel mic al Craiului isi dovedeste moralitatea, Spanul este in totalitate imoral, folosindu-se de viclesug, ca arma principala pentru a-si atinge scopul.

                Relatia dintre cele doua personaje este urmarita de catre narator inca din momentul in care protagonistul paraseste curtea Craiului, pornind „intr-o alta tara”, pe anevoiosul drum al initierii.

                O prima secventa narativa, semnificativa pentru ilustrarea relatiei dintre cele doua personaje poate fi considerata cea a fantanii. Incalcand sfatul parintesc, craisorul pentru a iesi viu din padure, accepta tovarasia Spanului. Coborarea in fantana aminteste, in plan simbolic, de taina botezului. Fiul cel mic al Craiului moare in raport cu vechea identitate, cea profana, inscriindu-se de acum, pe o alta treapta a existentei sale, cea a maturizarii. Spanul este cel care ii confera numele de initiat: Harap Alb. Ba mai mult il deposedeaza si de arme, pentru ca nu de acestea  are nevoie craisorul, ci „ sa prinda la minte”.

                Finalul basmului se constitue intr-o alta secventa narativa, semnificativa pentru relatia dintre cele doua personaje. Spanul il acuza pe Harap Alb ca a divulgat secretul si ii reteaza capul. Cu alte cuvinte, ii produce o a doua moarte simbolica, de data aceasta definitiva. Harap Alb moare fata de lumea materiala si renaste in raport cu lumea spirituala. La randul sau, Spanul este ucis de tovarasul de drum a lui Harap Alb, calul, semn ca initierea a luat sfarsit.

                Sunt de parare ca finalul basmului „ Povestea lui Harap Alb” de Ion Creanga dezvaluie, prin cele doua personaje, tema specifica basmului cult: initierea.

                Am in vedere, cand afirm aceasta, faptul ca intregul drum parcurs de cele doua personaje nu trebuie perceput ca fiind unul fizic, „dintr-o tara”, „intr-o alta tara”, dupa cum precizeaza incipitul textului. Drumul trebuie perceput in plan simbolic, ca o cale a desavarsirii interioare a fiului celui mic al Craiului. In acest sens, rolul Spanului este unul decisiv: in absenta sa maturizarea eroului ar fi fost imposibila. De aceea, calul, tovarasul de drum a lui Harap Alb, il omoara in momentul in care initierea a luat sfarsit.

                In concluzie caracterul de basm cult al „ Povestii lui Harap Alb” de Ion Creanga este vizibil si la nivelul constructiei celor doua personaje prin ambiguizarea trasaturilor definitorii.