Ion - Tema si viziunea despre lume

Ion  - Tema si viziunea despre lume

Liviu Rebreanu

                La o privire de ansamblu asupra formelor de manifestare ale prozei romanesti din sec al- XIX-lea, se poate observa preferinta scriitorilor pentru creatiile scurte, preponderent nuvelistice. Fenomenul pare unul cat se poate de firesc, daca avem in vedere faptul ca literartura noastra este la inceput. In aceasta perioada se scrie totusi, roman, dar nu se poate vorbi de o traditite in cazul acestei specii literare. Amintim aici romanul „Mara” a lui Ioan Slavici, „Ciocoii vechi si noi” de Nicolae Filimon, „Viata la tara” romanul lui Duiliu Zamfirescu sau „Manoil si Elena” a loi Dimitrie Bolintineanu.

                „Ion” de Liviu Rebreanu, opera publicata in anul 1920, marcheaza un inceput de drum in istoria romanului romanesc modern. Opera lui Liviu Rebreanu este o proza realist obiectiva care propune o viziune traditionala, fiind vizibile si elemente de modernitate.

                In primul rand, scriitorul isi propune o reflectare veridica, obiectiva a realitatii, asadar o mliteratura de tip mimetic. Universul fictional imaginat de scriitor aduce in prim plan satul transilvanean Pripas, la inceputul sec XX, un sat surprins in toate aspectele sale caracteristice, astefel incat romanul „Ion” dobandeste aspecte de fresca sociala. Sunt prezentate: relatiile de familie (bazate pe criterii economice), relatiile culturale (intelectualitatea si taranimea), relatiile sociale (satul este divizat intre „sarantoci” si „bocotani”), obiceiuri legate de marile evenimente din viata omului (nastere, botez, nunta, inmormantare, colindat).

                In al doilea rand caracterul realist al romanului se evidentiaza si la nivel tematic: discursul narativ dezvolta tema rurala, problematica pamantului in satul transilvanean de la inceputul secolului al XX-lea. De asemenea este surpinsa, in condormitate cu viziunea traditionala a scriitorului asupra lumii, tema destinului. Acestor teme li se adauga cea a erosului, prin ipostaza protagonistului care are de ales intre „Glasul Pamantului” si :Glasul Iubirii”.

                In aceeasi ordine de idei, autorul creeaza tipologii umane specifice prozei realiste. Protagonistul, un taran sarac, nemultumit de conditia sa sociala incearca sa si-o imbunatateasca recurgand la mijloace imorale, fapt care-l incadreaza in tipologia parvenitului. Intr-o perioada in care literatura samanatorista idealiza taranul, Liviu Rebreanu creeaza un personaj, prezentandu-l in adevarata lui realitate precara si umila, fapt care-l apropie pe scriitorul transilvanean de naturalismul rus si cel francez. Ba mai mult, protagonistul este surpins ca personaj complex, sufletul sa fiind macinat intre chemarea inimii si cea a pamantului.

                Nu in ultimul rand, pentru a creea iluzia vietii, trasatura specifica prozei realiste, naratorul adopta a perspectiva narativa obiectiva, cu o viziune „din darat”. Pentru prima data in literatura romana, Rebreanu atinge in romanul „Ion” cel mai inalt grad al obictivitatii, fapt care l-a determinat pe critucul Eugen Lovinescu sa-l considere pe Rebreanu „ctitor al romanului romanesc modern”. La nivelul limbajului se observa optiunea scriitorului pentru stilul anticalofil.

                Asa cum am afirmat ceva mai sus discursul narativ al romanului „Ion” dezvolta tematica rurala, prin surprinderea relatiei dintre om si destin.

                O prima secventa narativa, semnificativa pentru tematica abordata poate fi considerata cea a horei, surprinsa la inceputul discursului narativ. Mai intai, scena horei arunca o lumina asupra vietii sociale rurale din satul Pripas. Este o societate traditionala, de tip patriarhal, fapt sugerat de imaginea tinerelor fete si anevestelor care asteapta sa le vina cheful barbatilor pentru a fi invitate la joc. In aceasta societate a satului Pripas relatiile interumane sunt dictate de avere: primarul ii are adunati in jurul sau doar pe taranii fruntasi, in vreme ce Alexandru Glanetasul sta abandonat „ca un caine la usa bucatariei”. Intelectualitatea satului se bucura de un respect deosebit din partea taranilor si de aceea jocul se opreste cand la hora isi fac aparitia preotul Belciug si familia invatatorului Herdelea. Dar hora poate fi interpretata, in plan simbolistic, si ca un joc al destinului cu atat mai mult cu cat in satul transilvanean al vremii hora reprezentat un bun prilej pentru intemeierea viitoarelor familii.

                Jocul energic al dansatorilor evidentiaza bucuria si vitalitatea tinerilor aflati la inceputul traseului lor existential. Alegerea lui Ion de a parasii, impreuna cu Ana, hora poate sugerea intentia celor doi de a forta limitele unui destin prestabilit. Nu in cele din urma, tema erosului este prefigurata tot de la scena horei. Ion alege sa o joace pe Ana, fata urata, dar boagata, desi o iubeste pe Florica, fata frumoasa, dar saraca.

                Scena nuntii taranesti a lui Ion cu Ana este semnificativa pentru viziunea despre lume a autorului, in masura in care se observa amestecul de traditional si modern. Nunta taraneasca este prezentata in premierea traditioala, dupa tipicului nuntilor taranesti: ospatul tine trei zile, sunt prezenti calaretii care trag din pistoale, tinerii care chiuie, jocul miresei etc. De la planul exterior, naratorul sondeaza in continuare constiinta celor doi miri, recurgand la tehnica moderna a stilului indirect liber. Ana devine din ce in ce mai constienta ca Ion nu o iubeste, incoltindu-i in minte tot mai accentuat ideea mortii. De asemenea, Ion constientizeaza parca pentru prima data ca, odata cu pamanturile lui Vasile Baciu, trebuie sa o ia de nevasta pe Ana care „asa impopotonata cum era acum ii parea si mai urata”.

                Viziunea traditionala a scriitorului asupra lumii se tradeaza prin simetria incipit – final.

                Incipitul romanului surpinde imaginea drumului care duce spre satul pripas. Acest drum poate fi considerat un liant care face legatura dintre „realitatea reala” si „realitatea fictionala”: prin intermediul drumului cititorul este introdus in lumea fictiunii. Drumul, alb, lafel ca energia cu care tinerii joaca Somesana sugereaza vitalitatea si bucuria inceputului. Ideea este accentuata de utilizarea unor vorbe personificatoare in reprezentarea drumului: „se desprinde”, „trece”, „spinteca”, „alearga”, „se pierde”. Descrierea drumului poate fi considerata o scena de perspectiva finalista prefigurand traseul existential a protagonistului.

                Finalul surpinde aceeasi imagine a drumului care iese din satul Pripas si „se pierde in soseaua cea mare si fara inceput”. Daca la inceput drumul era neted, vesel, alb, in final ne intampina imaginea unui drum batatatorit, semn ca timpul si-a lasat amprenta asupra existentei umane. Afirmatia naratorului: „satul a ramas inapoi acelasi: cativa oameni au murit, iar altii i-au luat locul” da seama de o viziune tipic traditionala, si anume aceea ca dramele individuale nu produc mutatii, nu afecteaza omogenitatea lumii.

                Conflictul principal este unul exterior si consta in lupta pentru pamant in satul transilvanean Pripas. Discursul narativ dezvolta si conflicte secundare care-l au in centru pe protagonist: conflictul intre Ion si Simion Lungu, intre Ion si Vasile Baciu, intre Ion si George Bulbuc etc. Se observa, de aemnea, si un conflict national, intre romanii din Transilvania si autoritatile Imperiului Austro-Ungar. Opresiunea politica este resimtita in deosebi de intelectualii satului. Modernitatea romanului consta si in dezvoltarea unui conflict interior, in cazul lui Ion al carui suflet este scindat intre cele doua porniri contradictorii: „Glasul pamantului” si „Glasul iubirii”.

                Din punct de vedere compozitional, romanul „Ion” surpinde doua planuri narative, diferite, dar care se intersecteaza: un plan urmareste viata si drama lui Ion, iar celalat are in centru intelectualitatea satului. Trecerea de la un plan narativ la altul se realizeaza prin alternanta. Scriitorul recurge la tehnica contra punctului pentru a surpinde aceeasi ideatica in planuri diferite. Astfel cand in planul taranimii prezinta nunta lui Ion cu Ana, in planul intelectualitatii este surpinsa nunta Laurei cu George Pintea. De asemenea, cand in planul taranimii este dezvoltat conflictul dintre Ion si Vasile Baciu, in planul intelectualitatii este surpins conflictul dintre preotul Belciuc si familia de invatatori Herdelea.

                Sunt de parere ca romanul „Ion” de Liviu Rebreanu surpinde viziunea traditionala a scriitorului asupra lumii fiind vizibile, insa, si elemente de modernitate.

                Am in vedere cand afirm aceasta, alegerea scriitorului de a aborda tematica rurala si de a aduce in prim-plan imaginea taranului. Cu toate acestea, imaginea taranului nu mai este idealizata ca in literatura samanatorista, omul rudimentar fiind prezentat in umila si precara lui realitate sociala, trasatura care-l apropie pe rebreanu de viziunea naturalista. Mai apoi, in maniera traditionala autorul surpinde relatia omului cu destinul, fiinta umana supusa unui destion prestabilit. Lumea satului, neidealizata este redata, in roman printr-un grad inalt de obiectivitate, fapt care l-a determinat pe criticul literar Eugen Lovinescu sa-l numeasca pe Rebreanu „ctitor al romanului romanesc modern”

                In concluzie prin viziunea originala a scriitorului asupra lumii, prin modernitatea constructiei protagonistului, prin gradul inalt de obiectivitatea, romanul „Ion” de Liviu Rebreanu poate fi considerat un punct de referinta petru inceputurile modernitatii din perioada interbelica.