Moara cu noroc - Relatia dintre doua personaje

Moara cu noroc  - Relatia dintre doua personaje

Ioan Slavici

                Se stie ca in  textul epic, personajele sunt purtatoare de semnificatie ale mesajului transmis prin discurs. Ele sunt rotitele care pun in miscare mecanismul universului fictional. In nuvela, actiunea plaseaza in centru protagonistul, celelalte personaje gravitand in jurul lui, pentru a-i sustine evolutia.

„Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvela, in care punctul de fuga este reprezentat de Ghita in calitatea sa de protagonist. Evolutia personajului principal, la nivelul discursului narativ poate fi inteleasa numai prin raportare la celelate personaje, in care i se oglindesc calitatile si defectele. Semnificativa, in acest sens, este relatia dintre Ghita si Lica.

In primul rand relatia celor doua personaje se impune a fi analizata din perspectiva tematicii abordate: tematica rurala dublata de o tema psihologica, reprezentata de dezumanizarea fiintei sub puterea mistuitoare a banului. Problematica nuvelei este reprezentata de ciocnirea dintre doua mentalitati: una tradiionala, reprezentata de Ghita si una mercantila, careia ii da glas Lica. Pentru o redare cat mai veridica a imaginii satului transilvanean din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, autorul surpinde metamorfozele unei societati refelectate in constiinta protagonistului. In vreme ca Lica este un adaptat la structurile capitaliste, Ghita incearca adaptarea prin incercarea de a-si depasi conditia de cizmar sarca.

                Pe de alta parte, naratorul adopta o perspectiva narativa obiectiva, cu o viziune” din darat”. Ocupand o pozitie extrateritoriala fata de universul fictional creat, acest narator detasat nu intervine in destinul personajelor sale, lasandu-le sa evolueze spre deznodamant, dupa nazuinte si slabiciuni. Ba mai mult, naratorul omniscient si omniprezent stie totul despre personajele sale, astfel incat relateaza informatii nu numai despre fizionomia personajelor sale, ci le dezvaluie si dimensiunea interioara.

In aceeasi ordine de idei, prima intalnire dintre Ghita si seful porcarilor, Lica, dezvaluie un conflict exterior. Samadaul isi impune in fata noului venit propriile-i reguli: „vreau sa stiu in tot deauna cine trece pe aici, cine ce zice, cine ce face si voiesc ca inafara de mine sa nu mai stie nimeni. Cred ca ne-am inteles!”. Este un conflict exterior vag nuantat, deoarece carciumarul nu riposteaza, ci accepta tacit situatia.  Acest conflict exterior se dezvolta pe parcursul discursului narativ intr-un amplu conflict interior: macinarea interioara, pana la disparitie a constiintei protagonistului.

Nu in ultimul rand cele doua personaje sunt construite prin mijloace de caracterizare consacrata de proza realista. Prin carcaterizarea directa, naratorul omniscient surpinde transformarile lui Ghita sub puterea banului: „nu mai zambea ca mai-nainte, ci radea cu hohot de-ti era tema de dansul”, „se juca din ce in ce mai rar cu Ana, iar atunci cand o facea ii lasa urme vinete pe corp”. In realizarea personajului Lica, autorul se foloseste de tehnica portretisticii: „un om ca de trezeci si sase de ani, inalt, uscativ si suspt la fata, cu ochii mici si verzi, cu mustata lunga si sprancenele impreunate la mijloc. Lica era porcar, insa dintre cei care poarta camasa alba si subtire, ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint si biciul de carmajin cu codoristea de os cu ghintulete de aur”. Aceste elemente de portret reliefeaza, pe de-o parte rautatea personajului, dar in acelasi timp si bogatia, opulenta sa. Modernitatea operei lui Slavici consta insa in mijloacele inovatoare pe care le utilizeaza in constructia personajelor: monologul interior si stilul indirect liber.

Din punct de vedere tipologic, incipitul nuvelei il surpinde pe Ghita ca tipul taranului dornic de a-si imbunatatii conditia sociala de cizmar sarac. Pe parcursul discursului narativ, insa, protagonistul se individualizeaza prin patima sa nefireasca pentru bani. Daca Ghita este un personaj rotund, caracterul sau modificandu-se pe parcursul naratiunii, Lica face parte din categoria personajelor plate. De la prima si pana la ultima sa aparitie in discurs, Samadaul are un comportament neschimbat.

                Statutul social al protagonistului este surpins inca din incipitul discursului narativ: el este cizmarul sarac, care-si doreste un trai mai bun pentru familia sa. Este capul unuei familii de tip patriarhal, este constient de faptul ca pe umerii sai apasa toate greutatile familiei si, de aceea, decide sa ia in arenda carciuma de la moara cu noroc. Noul statut social pe care-l dobandeste, cel de carciumar, coincide si cu dezumanizarea unui personaj care nu are puterea de a se sustrage mirajului imbogatirii. In schimb, lica isi pastreaza, de la inceput pana la sfarsit, acelasi statu social: el este Samadaul, seful porcarilor.

                Din punct de vedere psihologic, comportamentul lui Ghita releva un caracter slab. Se arat neputincios in fata tentatiei de a se imbogatii si da vina pe un destin potrivnic. Macinarea interioara a personajului este redata de naratorul omniscient prin secvente monologate „ Ei! Ce sa-mi fac? Asa ne-a lasat Dumnezeu. Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai puternic decat vointa mea. Nici cocosatul nu e insusi vinovat ca are cocoase in spinare”. Daca, in cazul lui Ghita conflictul interior era generat de ciocnirea dintre viziunea traditionala si cea noua, mercantila, in ceea ce-l priveste pe Lica naratorul nu-i surpinde conflictul interior. Acest aspect se datoareaza faptul ca Samadaul este un adaptat al lumii capitaliste, cu care Ghiat tocmai a luat contact.

                Expozitiunea textului surpinde ipostaza unui Ghita a carui existenta sta sub semnul moralitatii: este harnic, cumsecade, iubitor de familie si dotat cu initiativa. Intalirea cu Lica Samadaul va declansa si declinul sau moral: dintr-o fiinta morala, Ghita ajunge, in final, o  fiinta imorala, fiind capabil sa-si arunce sotia drept momeala in bartele Samadaului. In schimb, Lica are o existenta guvernata de imoralitate. Dintr-o forma de autocaracterizare, el insusi isi dezvaluie placerea de a ucide. Asadar, Lica este un personaj exceptional, demonic tradand dimensiunea romantica in constructia acestui personaj.

                Relatia dintre cele doua personaje poate fi reprezentata ca fiind una intre manipulator (Lica Samadaul) si manipulat (Ghita)

                O prima secventa narativa care surpinde aceasta relatie poate fi considerata cea in care Lica isi face aparitia, pentru prima data, la carciuma. Pentru ca relatiile capitaliste presupun obligatoriu subordonarea partenerului de afaceri, Samadaul isi impune in fata noului venit propriile-i reguli fara a manifesta opozitie, carciumarul le accepta tacit. Lica intuieste slabiciunile lui Ghita, incercand astfel sa-l supuna. Mai intai, incearca sa-l indeparteze de familie, apoi ii pateaza imaginea de om cinstit in fata colectivitatii rurale, implicandu-l, fara voia sa, in jaful de la arendas si in uciderea vaduvei si a copilului acesteia. Caracter slab, Ghita isi ia, mai intai masuri de precautie: aduce doi caini de la Arad, isi procura pistoale si-si angajeaza o sluga noua, pe Marti, un ungur inalt cat un brad. La toate acestea carciumarul nu rezista tentatiei banilor si va sfarsi tragic.

                Finalul nuvelei surpinde ultima treapta a dezumanizarii protagonistului. Orbit de dorinta de a se razbuna pe Lica, prin acceptarea de a colabora cu jandarmul Pintea, carciumarul refuza invitatia batranei de a-si petrece sarbatorile pascale la Ineu. Ramane la han si isi impinge sotia drept momeala in bratele Samadaului. Lica, constient de slabiciuna carciumarului pentru sotia sa, ii cere Anei sa i se aseze pe genunchi, mizand pe o reactie din partea lui Ghita. Apoi, Samadaul ii cere barbatului sa-l lase singur cu sotia sa. Ana, dezgustata de lasitatea sotului pe care-l considera „doar o muiere imbracata in straie barbatesti” ii se daruieste lui Lica. Constientizand pacatul sotiei sale in care tot el a impins-o, Ghita o omoara pe Ana „infingandu-i adanc cutitul in inima”. La randul sau, Ghiat este ucis de Raut din ordinul samadaului, care se sinucide pentru a nu cadea viu in mainile jandarmului Pintea.

                Sunt de parere ca finalul tragic a celor doua personaje tradeaza dimensiunea moralizatoare a nuvelei lui Slavici.

                Am in vedere, cand afirm aceasta faptul ca, prin cele doua personaje, ca purtatoare de semnificatie ale mesajului transmis prin discursul narativ, autorul transilvanean isi exprima viziunea despre lume puternic influentata de ideologia confucianista. Creatorul universului fictional transmite ideea conform careia singurele valor ale existentei umane sunt cele bazate pe morala. Fiinta umana trebuie sa se supuna legilor predestinate, incercarea sa de a-si depasi destinul avand consecinte tragice.

                In concluzie, finalul tragic al personajelor Lica si Ghita aminteste de hybrisul tagediei antice grecesti, personajele gasindu-si finalul tragic tocmai pentru ca au incercat sa depaseasca limitele unui destin prestabilit.