Saturday, March 8, 2014

O scrisoare pierduta – Tema si viziunea despre lume

O scrisoare pierduta – Tema si viziunea despre lume
I.L. Caragiale

                Incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea pe fundalul unor transformari in plan social, apare si se manifesta un nou curent literar, cunoscut sub numele de realism. Avand ca punct de plecare opera scriitorului francez Honore de Balzac, realismul apare ca o reactie impotriva fanteziei exacerbante a romanticilor, noul tip de literatura promovandu-si  „o oglindire completa a moravurilor sociale”. In plan autohton, estetica realista se poate observa in operele unor scriitori precum: Ioan Slavici, Nicolae Filimon, Duiliu Zamfirescu, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, George Calinescu etc.
                Opera lui I.L. Caragiale, fie ca e vorba de schite, de nuvele sau de dramatizare, se revendica de la estetica realista. Reprezentativa, in acest sens, este comedia de moravuri si de caracter, „O scrisoare pierduta”, care tradeaza viziunea realista a scriitorului asupra lumii.
                In primul rand, lafel ca Balzac, Caragiale isi imagineaza lumea ca pe o vasta scena, ca pe un adevarat spectacol al mastilor. Dar, spre deosebire de scriitorul francez, dramaturgul roman nu creeaza prin comedia sa o literatura mimetica. Caragiale porneste de la realitatea vremii sale, pe care o reda in opera, printr-un fin simt critic, apeland la ironie. Asadar, „Oscrisoare pierduta” se incadreaza in realism, in varianta sa critica.
                In alta ordine de idei, caracterul realist al operei este vizibil si la nivelul temei abordate: moravurile sociale, surprinse in plan politic si-n planul vietii de familie.
                Pe de alta parte, literatura realista aduce in prim-plan personaje tip. Din acest punct de vedere, Caragiale creeaza in opera sa, o adevarat galerie tipologica de personaje. Astfel, Zaharia Trahanache intruchipeaza tipul incornoratului, Stefan Tipatescu este „junele prim”, Zoe este adulterina, dar si femeia cocheta, Ghita Pristanda este slugarnicul, Farfuridi, „prostul fudul”, in vreme ce Agamemnon Dandanache este „ prostul ticalos”.
                Nu in ultimul rand obiectivitatea specifica realismului este incalcata in comedia lui Caragiale de o viziune subiectiva asupra lumii. Atitudinea ironica se observa la nivelul tipurilor de comic: de moravuri si de caracter, de situatie, de nume si de limbaj.
                Asa cum am afirmat ceva mai sus, discursul dramatic al comediei „ O scrisoare pierduta” dezvolta tema moravurilor sociale atat in plan politic, cat si pe plan familial.
                Actiunea se petrece in jurul alegerilor pentru functia de deputat. Doua tabere i9si disputa lupta pentru puterea politica: tabara care-l sustine pe Farfuridii si cea care propune candidatura lui Nae Catavencu. Lumea politica infatisata de Caragiale sta sub semnul imoralitatii. Odata cu pierderea scrisorii de amor trimisa de catre prefectul Stefan Tipatescu amantei sale, Zoe Trahanache, linistea a parasit capitala judetului de munte, ingopand-o in trei categorii. O prima categorie este reprezentata de cei care, deposedati de scrisoare, traverseaza panica pierderii puterii. De cealalta parte se afla cei care, aflandu-se in posesia scrisorii, se iluzioneaza ca viitori oameni ai puterii, Nae Catavencu si reprezentantii redecatiei ziarului „Racnetul Carapatilor”. O pozitie de mijloc o ocupa Cetateanul turmentat care gaseste de doua ori scrisoarea, modificand astfel raporturile dintre candidati. Ca o lovitura de teatru, functia de deputat este ocpata, printr-o interventie de la centru de Agamemnon Dandanache, care a reusit sa o obtina printr-o forma de santaj.
                Situatia nu pare sa stea altfel nici in plan familial. Prin triunghiul conjugal, Zaharia Trahanache – Zoe – Stefan Tipatescu, dramaturgul surprinde un altfel tip de familie, o familie speciala. Ca un adevarat vizionar, Caragiale prefigureaza destramarea familiei traditionale, anticipand familia moderna. In aceasta familie speciala, fiecare membru isi are rolul sau bine stabilit: Zaharia apare in ipostaza paternala, Stefan Tipatescu este mai mult decat un amant, este un iubit adevarat pentru Zoe. Femeia lupta din rasputeri ca scrisoare sa nu fie publicatal, tocmai pentru ca tine foarte mult la unitatea acestei familii speciale. Nu intamplator, Zaharia Trahanache accepta tacit aceasta relatie dintre sotia sa si cel mai bun prieten al sau.
                Conflictul principal al operei este unul exterior si consta in lupta pentru puterea politica dintre cele doua tabere adverse. Conflictul secundar apare in ceea cel priveste pe Farfuridi care se simte tradat de prefect. Conflictul comic principal consta in surpinderea discrepantei dintre esenta si aparenta, dintre ceea ce vor sa para si ceea ce sunt ele, defapt in realitate. Personajele lui Caragiale sunt doar niste marionete, simple masti care se schimba in functie de interes. De aceea aceste personaje nu traverseaza un conflict interior.
                Cronotopul, surpins in didascaliile de la inceputul piesei, este semnificativ pentru viziunea despre lume a dramaturgului. Actiunea se petrece „ in capitala unui judet de munte”, „in zilele noastre”. Alegerea unui cronotop nedeterminat surpinde tocmai intentionalitate actului artistic a unui scriitor care si-a propus sa redea in opera tipologii umane si aspecte cu caracter general, fapt remarcat de insusi Titu Maiorescu.
                Spre deosebire de textul epic sau de cel liric, textul dramatic este structurat in tablouri, acte si scene. „O scrisoare pierduta” este o comedie in patru acte, fiecare cuprinzand un numar variabil de scene. Modul principal de expresie este dialogul, prin intermediul caruia personajele comunica.
                Originalitatea piesei este vizibila si la nivelul compozitiei. Tehnica utilizata este cea a amplificarii treptate a conflictului asemeni unui bulgar de zapada in rostogolire. Acumularea de conflicte se realizeaza prin intrarile repetate in scena ale cetateanului turmentat, prin schimbarea situatiei dintre cele doua tabere politice care, in final se impaca si participa la festivitatea de numire in functie a lui Agamemnon Dandanache.
                Sunt de parere ca „O scrisoare pierduta” de I.L. Caragiale reflecta viziunea realist-cristica a scriitorului asupra lumii.
                Am in vedere, cand afirm aceasta, faptul ca scriitorul nu si-a propus realizarea unei literaturi mimetice. El porneste de la realitatea vremii pe care o transpune in opera, apeland la ironie. Lumea infatisata de Caragiale este „ o lume, lume”, un adevarat spectacol al mastilor, cu personaje lipsite de consistenta interioara, pentru care singurul lucru care conteaza in aceasta existenta este folosul, castigul imediat. Discrepanta dintre esenta si aparenta creeaza un comic de o savoare aparte.

                In concluzie, comedia lui Caragiale prezinta o lume iesita din tatani, o societate destructurata. Prin situatiile comice, impinse pana la absurd Caragiale deschide drumul spre dramaturgia moderna a secolului XX, reprezentata de Eugen Ionescu.

1 comment:

  1. Acest eseu mi se foarte bine alcatuit, doar ca pe dealocuri sunt greseli gramaticale care te pun in dificultate dar in rest eseul este, dupa parerea mea foarte bun.

    ReplyDelete