Enigma Otiliei - Personaj principal

Enigma Otiliei  - Personaj principal

George Calinescu

                Se știe ca in  textul epic, personajele sunt purtătoare de semnificație ale mesajului transmis prin discurs. Ele sunt rotitele care pun in mișcare mecanismul universului ficțional al operei, făra de care tema si viziunea despre lume nu ar putea fi redata. Un personaj semnificativ in acest sens este Otilia Mărculescu, una dintre protagoniștii romanului realist de tip balzacian al lui George Călinescu, „Enigma Otiliei”.

                In primul RAND, romanul dezvolta un conflict exterior reprezentat de lupta pentru averea lui Costache Giurgiuveana, dusa de clanul Tulea. De asemenea, se poate remarca si un conflict interior erotic, traversat de tunarul Felix care este încercat de gelozia datorita atitudinii familiare pe care Otilia o manifesta in raport cu maturul Pascalopol.

                In al doilea RAND, limbajul personajelor este unul uniformizat. Indiferent de statutul social sau de rolul pe care-l interpretează, personajele din „Enigma Otiliei” utilizează acel;ași registru stilistic. Acest fapt dovedește ca personajele sunt doar niște musti, in spatele cărora se ascunde o voce unica, a naratorului.

In aceeași ordine de idei, caracterul realist al operei se evidențiază si in plan tematic. Discursul narativ abordează o tematica sociala, citadina, „Enigma Otiliei” fiind primul roman din literatura noastră care abordează o tematica moderna intr-o structura clasica. Aceasta macrotema a romanului este particularizata prin teme specific balzaciene: familia, moștenirea, paternitatea eșuata, a orfanului si a iubirii ce urmărește maturizarea sentimentala a lui Felix Sima.

Nu in ultimul RAND, perspectiva narativa este una obiectiva, cu o viziunea „dindărăt” si ii aparține unui narator omniscient, omniprezent si extradiegetic. Obiectivitatea însăşi a romanului este una paradoxala, deoarece nu mai desemnează absenta din evenimente a unui narator neimplicat, ci amestecul permanent al unui comentator care critica lumea creata. La fel ca la Balzac, G. Călinescu recurge la tehnica detaliului semnificativ, numeroasele pasaje descriptive conferindu-i operei aspect de construcție arhitectonica masiva.

Statutul moral, social si psihologic al Otiliei Mărculescu este marcat de faptul ca, inga de la o vârsta frageda, romane orfana. Obișnuita cu luxul si rasfatat când mama ei trăia, odată ajunsa sub tutela tatălui sau vitreg, Costache Giurgiuveana, copila începe sa invite ce înseamnă singurătatea si răutatea celor din jur. De aceea, după cum ii povestește lui Felix, bucuria de a trai viat afara a se gândi vreun moment la planuri de viitor este determinata de traumele copilăriei produse de zgârcenia noului tutore sau de malițiozitatea surorii lui Costache, Aglae, ce o considera mereu o amenințare pentru integritatea averii familiei. Otiliei i se amintește mereu ca este crescuta din mila, ca nu e demna de numele Giurgiuveana. Inconsecventa, atât la nivel psihologic, cat si comportamental, devine principala trăsătura de caracter a personajului. Fire sensibila si traumatizata, intr-o continua căutarea a siguranței psihologice si sociale, Otilia da naștere aproape fora vina, la principalele conflicte ale romanului.

Principala trăsătura de caracter a Otiliei Mărculescu este inconsecventa atât la nivel psihologic, cat si comportamental. Aceasta ambiguitatea structurala ii conferă protagonistei aura enigmatica si însemnele eternului feminin, determinându-l pe George Călinescu sa organizeze întreaga arhitectura a romanului in jurul unei astfel de caracteristici, la prima vedere imposibil de pus in cuvinte. Portretizarea Otiliei tine de trei mijloace de caracterizare cu rolul de a-i ambiguiza acesteia personalitatea: Otilia este un personaj modern construit. Aparent, ar putea fi încadrata in tipologia cochetei, însa acest personaj si depaseste tipologia, trataturile sale de caracter reflectându-se in mod diferit in conștiința personajelor.

 Când este invitata sa se odihnească peste noapte in camera ei, Felix intra in contact cu intimitatea in dezordine a Otiliei. Aici, luciul pereților, ghemurile de panglici, Camile de mătase mototolite, rochiile, malariile, jurnalele de moda franțuzești, mirosul de pudra si de parfumuri, cele trei oglinzi mobile trimit la o doamna de lumea, cocheta, exagerat de atenta la imaginea publica. In schimb, harababura din camera, papusule de stofa si patul scund al camerei dau aerul de zăpăceala specific undei adolescente ce abia a depășit anii copilăriei.

Astfel, Otilia este văzuta diferit de fiecare personaj in parte: ea este „fata cuminte” a lui Giurgiuveana, „o dezmățata si o stricata „ pentru Aglae Tulea, „o fata deșteapta” cu spirit practic pentru Stanica Rațiu, „o fata fora capotai si fora paringi” din perspectiva Auricăi, iar Pascalopol o considera „o fire de artist, dar si o enigma”. Totuși, in final, Otilia si pierde aura de perfecțiune feminina, năruita doar de reîntâlnirea lui Felix cu Pascalopol din finalul romanului când acesta afla ca Otilia a divorțat si s-a recăsătorit cu un duce din Argentina, in Buenos Aires. Felix descoperă in fotografia adusa de Pascalopol aerul de platitudine feminina al Otiliei.

Sunt de părere ca, prin construcția personajului Otilia Mărculescu, una dintre protagoniștii romanului “Enigma Otiliei”, George Călinescu reușește sa elminine hiatusul existent in istoria noastră literara, prin adaptarea modelului balzacian. Cu toate ca tematica abordata si tipologiile de personaje create isi au punctual de plecare in opera lui Balzac, George Calinescu creează un roman original.

Am in vedere, când afirm aceasta faptul ca originalitatea scriitorului se remarca la nivelul construcțiilor personajelor care-si depășesc tipologia. De exemplu, avarul lui Calinescu, Costache Giurgiuveanu, este umanizat prin sentimentele sincere de iubire pe care le manifesta fata de Otilia.

In concluzie, romanul “Enigma Otiliei” devine o “comedie umana” moderna, aparținând unei alete vârste a romanului realist modern si anume vârsta realismului critic.