Enigma Otiliei - Personaj principal

Enigma Otiliei  - Personaj principal

George Calinescu

                Se știe ca in  textul epic, personajele sunt purtătoare de semnificație ale mesajului transmis prin discurs. Ele sunt rotitele care pun in mișcare mecanismul universului ficțional al operei, făra de care tema si viziunea despre lume nu ar putea fi redata. Un personaj semnificativ in acest sens este Otilia Mărculescu, una dintre protagoniștii romanului realist de tip balzacian al lui George Călinescu, „Enigma Otiliei”.

                In primul RAND, romanul dezvolta un conflict exterior reprezentat de lupta pentru averea lui Costache Giurgiuveana, dusa de clanul Tulea. De asemenea, se poate remarca si un conflict interior erotic, traversat de tunarul Felix care este încercat de gelozia datorita atitudinii familiare pe care Otilia o manifesta in raport cu maturul Pascalopol.

                In al doilea RAND, limbajul personajelor este unul uniformizat. Indiferent de statutul social sau de rolul pe care-l interpretează, personajele din „Enigma Otiliei” utilizează acel;ași registru stilistic. Acest fapt dovedește ca personajele sunt doar niște musti, in spatele cărora se ascunde o voce unica, a naratorului.

In aceeași ordine de idei, caracterul realist al operei se evidențiază si in plan tematic. Discursul narativ abordează o tematica sociala, citadina, „Enigma Otiliei” fiind primul roman din literatura noastră care abordează o tematica moderna intr-o structura clasica. Aceasta macrotema a romanului este particularizata prin teme specific balzaciene: familia, moștenirea, paternitatea eșuata, a orfanului si a iubirii ce urmărește maturizarea sentimentala a lui Felix Sima.

Nu in ultimul RAND, perspectiva narativa este una obiectiva, cu o viziunea „dindărăt” si ii aparține unui narator omniscient, omniprezent si extradiegetic. Obiectivitatea însăşi a romanului este una paradoxala, deoarece nu mai desemnează absenta din evenimente a unui narator neimplicat, ci amestecul permanent al unui comentator care critica lumea creata. La fel ca la Balzac, G. Călinescu recurge la tehnica detaliului semnificativ, numeroasele pasaje descriptive conferindu-i operei aspect de construcție arhitectonica masiva.

Statutul moral, social si psihologic al Otiliei Mărculescu este marcat de faptul ca, inga de la o vârsta frageda, romane orfana. Obișnuita cu luxul si rasfatat când mama ei trăia, odată ajunsa sub tutela tatălui sau vitreg, Costache Giurgiuveana, copila începe sa invite ce înseamnă singurătatea si răutatea celor din jur. De aceea, după cum ii povestește lui Felix, bucuria de a trai viat afara a se gândi vreun moment la planuri de viitor este determinata de traumele copilăriei produse de zgârcenia noului tutore sau de malițiozitatea surorii lui Costache, Aglae, ce o considera mereu o amenințare pentru integritatea averii familiei. Otiliei i se amintește mereu ca este crescuta din mila, ca nu e demna de numele Giurgiuveana. Inconsecventa, atât la nivel psihologic, cat si comportamental, devine principala trăsătura de caracter a personajului. Fire sensibila si traumatizata, intr-o continua căutarea a siguranței psihologice si sociale, Otilia da naștere aproape fora vina, la principalele conflicte ale romanului.

Principala trăsătura de caracter a Otiliei Mărculescu este inconsecventa atât la nivel psihologic, cat si comportamental. Aceasta ambiguitatea structurala ii conferă protagonistei aura enigmatica si însemnele eternului feminin, determinându-l pe George Călinescu sa organizeze întreaga arhitectura a romanului in jurul unei astfel de caracteristici, la prima vedere imposibil de pus in cuvinte. Portretizarea Otiliei tine de trei mijloace de caracterizare cu rolul de a-i ambiguiza acesteia personalitatea: Otilia este un personaj modern construit. Aparent, ar putea fi încadrata in tipologia cochetei, însa acest personaj si depaseste tipologia, trataturile sale de caracter reflectându-se in mod diferit in conștiința personajelor.

 Când este invitata sa se odihnească peste noapte in camera ei, Felix intra in contact cu intimitatea in dezordine a Otiliei. Aici, luciul pereților, ghemurile de panglici, Camile de mătase mototolite, rochiile, malariile, jurnalele de moda franțuzești, mirosul de pudra si de parfumuri, cele trei oglinzi mobile trimit la o doamna de lumea, cocheta, exagerat de atenta la imaginea publica. In schimb, harababura din camera, papusule de stofa si patul scund al camerei dau aerul de zăpăceala specific undei adolescente ce abia a depășit anii copilăriei.

Astfel, Otilia este văzuta diferit de fiecare personaj in parte: ea este „fata cuminte” a lui Giurgiuveana, „o dezmățata si o stricata „ pentru Aglae Tulea, „o fata deșteapta” cu spirit practic pentru Stanica Rațiu, „o fata fora capotai si fora paringi” din perspectiva Auricăi, iar Pascalopol o considera „o fire de artist, dar si o enigma”. Totuși, in final, Otilia si pierde aura de perfecțiune feminina, năruita doar de reîntâlnirea lui Felix cu Pascalopol din finalul romanului când acesta afla ca Otilia a divorțat si s-a recăsătorit cu un duce din Argentina, in Buenos Aires. Felix descoperă in fotografia adusa de Pascalopol aerul de platitudine feminina al Otiliei.

Sunt de părere ca, prin construcția personajului Otilia Mărculescu, una dintre protagoniștii romanului “Enigma Otiliei”, George Călinescu reușește sa elminine hiatusul existent in istoria noastră literara, prin adaptarea modelului balzacian. Cu toate ca tematica abordata si tipologiile de personaje create isi au punctual de plecare in opera lui Balzac, George Calinescu creează un roman original.

Am in vedere, când afirm aceasta faptul ca originalitatea scriitorului se remarca la nivelul construcțiilor personajelor care-si depășesc tipologia. De exemplu, avarul lui Calinescu, Costache Giurgiuveanu, este umanizat prin sentimentele sincere de iubire pe care le manifesta fata de Otilia.

In concluzie, romanul “Enigma Otiliei” devine o “comedie umana” moderna, aparținând unei alete vârste a romanului realist modern si anume vârsta realismului critic.

Enigma Otiliei - Tema si viziunea despre lume

Enigma Otiliei  - Tema si viziunea despre lume

(roman realist de tip balzacian)

George Calinescu

                Perioada interbelica se carcaterizeaza in plan cultural autohton printr-un mare dinamism creator. Dincolo de efervescenta culturala, ce carcaterizeaza aceasta epoca, se pot distinge doua curente culturale cu viziuni in opozitie: odernismul, teoretizat de Eugen Lovinescu, si traditionalismul, promovat de Nichifor Crainic si Cezar Petrescu. Intr-o perioada in care romanul romanesc se indreapta spre modernitate, spre modelul prousian, George Calinescu isi propune prin romanele sale, sa revitalizeze modelul balzacian, carcaterul obiectiv al acestei specii literare. Scriitorul vede in clasicism singura modalitate de a crea durabil si esential.

                Senificativa pentru viziunea despre lume a autorului este opera literara „Enigma Otiliei”, un roman realist balzacian, apărut in anul 1938. Cititorul romanului isi va pune firesc urmatoare intrebare: „Romanul <<Enigma Otiliei>> mai face parte din familia romanelor realist obiective cum sunt <<Ion>>, <<Padurea Spanzuratilor>>?”. Raspunsul este indiscutabil unul negativ, deoarece George Calinescu, inainte de a creea o lume,o interpreteaza, o rada printr-un fin simt critic. „Enigma Otiliei” apartine asadar unei alte varste a realismului, si anume realismul de tip critic.

                In primul rand, romancierul is propune prin creatia sa o reflectare veridica, verosimila a realitatii, asadar o literatura mimetica. Universul fictional aduce in fata cititorului imaginea societatii burgheze, bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea. Ideea generala a textului este aceea ca banul distruge etica unei societati: „Zeul la care toti se inchina este banul”, afirma Balzac. Astfel, discursul narativ urmareste degradarea relatiilor interumane din pricina banului. Relatia paterna dintre Costache Giurgiuveanu si fica sa vitrega, Otilia Marculescu este distrusa din pricina avaritiei batranului care moare inainte de a-i fi asigurat fetitei sale un viitor. Relatia fraterna dintre Costache Tulea se distruge tot din cauza interesului acesteia din urma pentru mostenire. Relatia dintre soti se intemeiaza tot pe criterii financiare: Stanica Ratiu se casatoreste cu Olimpia pentru zestre, dar nu-si asuma rolul de sos sau de tata.

                In al doilea rand, caracterul realist al operi se evidentiaza si la nivelul tematicii abordate: o tema sociala, urbana. Aceasta tema generela se particularizeaza prin altele secundare, avand ca punct e plecare opera lui Balzac: tema mostenirii, orfanului, tema paternitatii esuate sau tema iubirii (maturizarea sentimentala a lui Felix Sima).

                In aceeasi ordine de idei, romancierul construieste personaje tipologice reprezentative pentru literartura realista. Costache Giurgiuveanu este avarul, Stanica Ratiu e parvenitul si demagogul, Leonida Pascalopol e barbatul matur, Titit Tole e tipul retardatului, Simio Tolea e tipul senilului, Agla Tolea e „baba absoluta si fara cusur in rau”, Aurica este fata batrana. In acest carusel al mastilor, Otilia Marculescu este un personaj cu adevart viu. Ea ar putea fi incadrata in tipologia cochetei, tipologie pe care o depaseste insa tocmai datorita modalitatilor moderne de carcaterizare utilizate de autor in constructia acestui personaj (tehnica reflectarii poliedrice).

                Nu in ultimul rand, stilul adoptat este cel specific prozei realiste. Perspectiva narativa este una obiectiva, cu o vizune „din darat” care ii apartine unui narator omniscient, omniprezent si extradiegetic. Obiectivitatea naratoriala este una paradoxala, deoarece nu mai desemneaza absenta din evenimente a unui narator impersonal, ci amestecul permanent al unui specialist care critica lumea prezentata. Universul romanului este redat prin ochiul unui estet.

                Asa cum am afirmat ceva mai sus, discursul narativ se centreaza pe o tematica sociala, urbana, particularizata prin teme specific balzaciene: mostenirea, paternitatea eseuata, tema orfanului si cea a iubirii.

                O prima secventa narativa semnificativa pentru ideatica romanului poate fi considerata cea a jocului de table din capitolul intai. Aceasta secventa narativa dezvaluie tpologiile de personaje si prefigureaza conflictele majore ale romanului. La intrarea in incapere, Felix aface cunostinta cu cele trei personaje aflate la masa. Intocmai ca la Balzac, George Calinescu recurge la prezentarea vestimentatiei, care devine definitorie pentru trasaturile de caracter ale personajelor. Primul cu care baiatul face cunostinta este Leonida Pascalopol. Stilul sau vestimentar ii tradeaza eleganta, rafinamentul. Apoi, Felix face cunostinta cu Aglae Tulea, cuafura japoneza a acesteia ii reliefeaza predispozitia spre imitatiei, ipocrizia, la fel cum buzele subtiri sunt un semn al malitiozitatii femeii. Aurica este fata batrana. Prezentarea celor doua personaje, Agla si Simion Tulea avertizeaza asupra autoritatii feminine in cadrul acestei familii: Agla poarta la brau, la fel ca barbatii, un ceas prins cu lant, in vreme ce simion, cu broboada pe spate brodeaza la etamina. Scena poate fi considerata si o secventa de perspectiva finalista. Gestul lui Pascaopol care-i ofera Otiliei inelul prefigureaza casatoria celor doi din final.

                Discursul narativ al romanului fructifica si tema erosului, urmarind maturizarea sentimentala a tanarului Felix Sima. Problematica textului este reprezentata de maturizarea tanarului nevoit sa traiasca intr-un mediu inconjurat de omeni lipsiti de consistenta morala. El se indragosteste de otilia si primeste primul sarut de la aceasta, conditionat de respectarea capriciului fetei de a-l accepta langa ea pe Pascalopol. De asemenea, prima experienta sexuala Felix o traieste cu frivola Georgeta pe care o cunoaste datorita josnicului Stanica Ratiu. In societatea viciata moral in care traieste, Felix va ajunge implinit in cariera recurgand la o casatorie din interes. Astfel, prin intermediul sotiei a ajuns in cercurile inalte ale societatii, devenind un medic renumit si profesor universitar.

                Viziunea despre lume a autorului se evidentiaza si prin relatia incipit-final. Proza realista care se vrea o reflectare veridica a realitatii, propune un univers inchis care se coordoneaza dupa legi proprii. De aceea, incipitul si finalul urmeaza o logica a simetriei.

                Incipitul este realizat in maniera balzaciana, prin fixarea exacta a cronotopului: „Intr-o seara de la inceputul lui Iulie 1909, cu putin inate de orele 10, un tanar de vreo optusprezece ani... venea in strada Antim dinspre strada Sfintii Apostoli”. Naratorul se opreste in continuare asupra descrierii strazii Antim din Bucuresti. Desi utilizeaza naratiunea la persoana a III-a singular, naratorul din „Enigma Otiliei” nu este unul obiectiv. Se remarca in incipit atitudinea critica a celui care realizeaza descrierea: „strada parea o caricatura in moloz a unei strazi italice”. Intocmai ca la Balzac, tehnica descrierii orienteaza privirea dinspre exterior in interior, disnpre general spre particular. Descrierea strazii este urmata de cea a casei lui Mos Costache Giurgiuveanu. Detaliile surpinse in descrierea casei devin semnificative pentru intelegerea personalitatii proprietarului. Falsitatea acestuia, ipocrizia, tendinta spre imitatie sun trasaturi de caracter sugerate de imaginea ferestrelor acoperite cu hartie translucida, imitand un vitraliu de catedrala. Atentia sporita a proprietarului dornic de a-si apara averea este evidentiata de cele patru ferestre de o inaltime absurda care priveau spre strada. De asemenea, zideria crapata si buruienile care cresc indraznet reliefeaza atat lenea proprietarului cat si lipsa de gust estetic.

                Finalul romanului este realizat sub forma unui epilog si prezinta destinele personajelor antrenate in conflictele centrale. Stanica Ratiu a divortat de Olimpia si s-a casatorit cu frivola Georgeta. Felix Sima a ajuns un medic renumit si profesor universitar intrand in cercurile inalte ale societatii prin casaorie. Acesta se intalneste intamplator pe tren cu mosierul pascalopol de la care afla ca i-a redat libertaea Otiliei, femeia alegand sa se racasatoreasca cu un conte bogat din Argentina. Mosierul ii arata lui Felix o fotografie cu Otilia, in care acesta nu mai descopera fata enigmatica de odinioara, ci o femeie frumoasa „invaluita intr-un aer de platitudine feminina”. Romanul se incheie circular, prezentandu-l pe Felix Sima pe strada Antim cu privirea atintita spre casa parasita a batranului Costache, revenindu-i in minte replica acestuia cu care a fost intampinat in urma cu aproximativ 10 ani, cand a venit in Bucuresti: „Nu, nu, nu, aici nu sta nimeni!”.

                Conflictul principal al romanului este unul exterior si consta-n lupta pentru mostenire dusa de clanul Tulea. Aglae face aforturi pentru a inlatura-o pe Otilia de la mostenire si pentru a pune mana pe averea fratelui sau, Costache Giurgiuveanu. Se remarca insa, si un conflict erotic, reprezentat de sentimentele de gelozie pe care le incearca Felix, sentimente generate de prezenta maturului Leonida Pascalopol.

                In planul constructiei discursului narativ se observa preferinta scriitorului pentru structurile clasice. Opera curpinde 20 de capitole, realizate printr-o simetrie a incipitului cu finalul. In plan compozitional textul lui Calinescu este realizat pe doua planuri narative: un plan urmareste istoria mostenirii, iar cel de al doilea, povestea de iubire dintre Felix si Otilia.

                Sunt de parere ca George Calinescu recurge, in romanul sau, la estetica realist-balzaciana pentru a surpinde imaginea societatii burgheze bucurestene, pe cale sa se naruie treptat in absenta unei consistente morle. Am in vedere cand afirm aceasta, propozitia care incheie romanul si care se constitue, indiscutabil intr-o cheie de receptare a textului: „Aici nu sta nimeni!”. Pronumele negativ „nimeni” caracterizeaza, de fapt, lumea infatisata de Calinescu. Personajele care au evoluat pe scena romanului sunt doar niste masti lipsite de consistenta morala, sunt niste „nimeni”, marionete supuse efemeritatii timpului. Odata ce cortina s-a lasat, aceste personaje au disparut in anonimat. Nici macar Felix pe care scriitorul l-a vrut reprezentativ pentru tipologia ambitiosului sau Otilia, personajul care a intretinut aura enigmatica a romanului nu au scapat ne afectati de aceasta lume avida de imbogatire se de afirmare. Felix a ales o casatorie interesata, in verem ce Otilia a fost invaluita in anonimat, intr-un aer de platitudine feminina.

                In concluzie „Enigma Otiliei” de George Calinescu ramane o creatie reprezentativa pentru viziunea despre lume a unui autor care si-a propus sa umple golul din istoria noastra literara prin recurgere la metoa balzaciana.