Morometii - Caracterizarea personajului principal

Morometii  - Caracterizarea personajului principal

Marin Preda

                Se stie ca, in textul epic, personajele sunt purtatoare de semnificatie ale mesajului transmis prin discursul narativ. Ele sunt rotitele care pun in miscare mecanismul universul fictional. In proza realista, care-si propune reflectarea veridica a realitatii, personajele intruchipeaza tipologii umane, reprezentative pentru clasa sociala din care fac parte. Pentru a creea iluzia vietii, autorul de proza realista construieste personaje complexe din punct de vedere psihologic.

                Reprezentativa pentru viziunea realista a scriitorului asupra lumii este constructia personajului Ilie Moromete din romanul „Morometii” de Marin Preda, aparut in 1955 (volumul 1) – 1967 (volumul 2).

                In primul rand discursul narativ al romanului dezvolta doua categorii de teme: traditionale (familia, paternitatea, istoria, timpul, iubirea) si moderne (criza comunicarii, solitudinea, insingurarea). Romanul aduce in prim plan imaginea satului Sislistea Gumesti din Campia Dunarii, un sat supus destramarii de catre istorie. Ilie Moromete este, ca personaj literar, unic in proza romaneasca. El nu seamna nici cu inteprinzatoarea Mara a Ioan Slavici nici cu obsedatul de paman Ion, a lui Liviu Rebreanu. Asa cum il considera critica literara, este „singurul taran filosof din literatura romana”, deoarece in constiinta lui se reflecta toate transformarile istoriei.

                In al doilea rand, primul volum al romanului dezvolta trei conflicte exteriorare in care este implicat personajul lui Iliei Moromete. Mai intai e vorba de conflictul dintre tata si cei trei fii mai mari: Paraschiv, Nila si Achim. Acestia isi dispretuiesc tatal pe motiv ca nu este capabil sa transforme in bani produsele economiei rurale, la fel ca vecinul lor, Tudor Balosu, mult mai adaptat relatiilor capitaliste. Mai apoi, apare conturat conflictul dintre Moromete si sra sa Maria. Femeia ii invrajbeste pe baieti impotriva familiei si le sustine plecarea la Bucuresti. Conflictul dintre Ilie Moromete si sotia lui, Catrina se accentueaza in al doilea volum, cand aceasta se simte tradata de gestul lui Moromete de a-si vizita baietii la Bucuresti, motiv pentru care decide sa-l paraseasca. Conflcitul secundar, in primul volum, intre Ilie Moromete si baiatul cel mic, Niculaie, trece, in volumul al doilea, in prim plan, cand sunt opuse doua mentalitati: cea traditionala, a tatalui si cea comunist-socialista, a fiului.

                In aceeasi ordine de idei, perspectiva narativa este una obiectiva, cu o vizunea „din darat” si apartine unui narator omniscient, omniprezent si extradiegetic. In romanul „Morometii” se poate observa, insa, o limitare a omniscientei naratoriale, deoarece naratorul nu mai are in fata o lumea omogene, pe care o cunoaste, ci o existenta ce curge parca la intamplare. Aceasta limitare a omniscientei determina aparitia personajelor reflector. Astefl, personajul reflector al volumului intai este Ilie Moromete, iar in al doilea volum, Niculae. Naratorul primului volum este morometian in vereme ce in cel de al doilea volum, naratorul este antimorometian.

                Nu in ultimul rand, modalitatile de caracterizare ale personajelor sunt cele consacrate de proza realista: directe si indirecte. Carcaterizarea directa este realizata de catre naratorul omniscient, care afirma despre Ilie Moromete ca „era cu 10 ani mai mare decat Catrina, iar acum avea acea varsta intre tinerete si batranete, cand numai lucruri mari sau nenorociri mai pot schimba viata cuiva”. Personalitatea personajului se reflecta insa, in mod diferit in constiinta celorlalte personaje ale discursului narativ. De exemplu, sotia lui ii spune ca „e negru la suflet”, Maria, soara acestuia, il numeste „hot” pentru ca a taiat salcamul, iar Cocosila i se adreseaza prin replica „esti prost”, ceea ce sugereaza atat admiratia acestuia fata de prietenul sau, cat si invidia fata de inteligenta lui Moromete. Formelor consacrate de caracterizare li se adauga si cele moderne: stilul indirect liber, monologul interior, autocarcaterizarea. De pilda este semnificativ monologul din volumul al doilea, cand Moromete, aflat singur pe camp discuta cu un personaj imaginar, Baznae, o replica a conflictelor cu fiul cel mic, Niculae: „ Ca tu spui ca noi suntem cei din urma tarani si ca trebuie sa disparem. Dar nu te-ai gandit oare ca tu esti cel din urma prost si mai bine dispari tu decat noi?”.

                Din pcunt de vedere social, Ilie Moromete este un taran mijlocas din satul Silistea Gumesti. Ilie Moromete este o autoritate atat in cadrul familiei, cat si in cadrul colectivitatii rurale. Discursul narativ va surprinde stirbirea autoritatii personajului, astfel incat in final va ajunge un insingurat. Daca celebra scena a cinei din incipit il surprinde in ipostaza unui pater familia „stand parca deasupra tuturor”, pana la final membrii familiei il parasesc, tocmai datorita faptului ca personajul refuza comunicarea. Acest refuz este determinat de teama de a nu-si stirbi autoritatea, considerand ca gandurile si framantarile sale isi gasesc ecou in ceilalti. De asemenea, autoritatea lui decide si in cadrul colectivitatii rurale. Daca la inceput este spirirtul intalnirilor din poiana fierariei din Iocan, in volumul al doilea Moromete ramane singur pentru ca vechi prieteni au murit, sau l-au parasit, iar cei noi nu sunt capabil sa-i inteleaga gandurile.

                Comportamentul lui Ilie Moromete ii dezvaluie cele trei constante ale psihologiei sale: ironia, disimularea, amanarea. Ironia este o masca pe care personajul o foloseste  pentru a se salva de tragismul existential. O dovedesc scenele narative in care le ofera raspunsuri celor din jur la problemele pentru care el insusi nu gaseste solutii. De exemplu sotiei ii spune sa-i dea cainelui apa, atunci cand aceasta se enerveaza ca Dutulache a furat de pe masa ultima bucata de branza. Lui Nila ii raspunde ironic cand e intrebat de ce taie salcamul: „Intr-adins, Nila, asa, ca sa se mire prostii”. Arta disimularii o utilizeaz in raport cu reprezentatii noii lumi capitaliste. In fata agentilor veniti sa incaseze foncirea, joaca o adevarata comedie. De asemenea, detine tehnica amanarii, tragand de timp pentru a gasi solutii la probleme.

                Personajul Ilie Moromete nu traieste o drama de ordin economic, ci traverseaza o drama morala. El nu poate accepta ca lumea se schimba si ca rostul lui in viata a fost unul gresit. Personajul nu a abdicat, pana in ultima clipa a vietii sale de la principiile traditionale, fapt dovedit prin replica finala pe care i-o adreseaza doctorului: „Domnule, eu intotdeauna am dus o viata independenta!”.

                Inadaptabilitatea este principala trasatura de caracter a personajului Ilie Moromete.

                Semnificativa, in acest sens, este scena narativa in care Ilie Moromete se lasa convins de baietii mai mari si merge impreuna cu Niculae la munte pentru a face negot cu porumb.  Acolo, ramane impresionat de drama unei muntence vaduve si vinde granele mai ieftin. La intoarcere le povesteste tuturor membrilor familiei patania sa, iar acestia il asculta fascinati, pana cand afla ca vecinul lor, Tudor Balosul a vandut porumbul mai scump. Asadar, pentru Moromete nu latura materiala a existentei este cea care conteaza, ci dimensiunea ei spirituala: atmosfera, placerea vorbei, povestirea.

                Finalul volumului intai se constiue intr-o alta secventa narativa semnificativa pentru inadaptabilitatea personajului. Afland de planul baietilor mai mari, Moromete se retrage singur pe lotul sau de pamant, se asaza pe piatra alba de hotar cu capul prins intre maini si se intreaba daca nu cumva rostul copiilor in lume este acela de a-si supara parintii, iar rolul acestora din urma este de a-i ierta: „Dar daca lumea e asa cum spun ei si nu cum zic eu, ce mi mai ramane de facut? Ii las sa se scufunde: mai intai lumea si apoi ei”.

                Sunt de parere ca personajul Ilie Moromete devine reprezentativ pentru intreaga viziune despre lume a autorului.

                Am in vedere, cand afirm aceasta, faptul ca scriitorul propune prin „Morometii” un univers ficitional in care surpinde deruralizarea satului romanesc. Familia Morometilor devine, in acest sens, o familie simbol, intrucat destramarea ei sugereaza destramarea lumii traditionale. Spre deosebire de „Ion” al lui Liviu Rebreanu, de exemplu, un personaj bolnav din cauza obsesiei pentru pamant, Ilie Moromete este un personaj imbolnavit prin contactul sau cu istoria. Toate transformarile sociale isi gasesc ecou in constiinta acestui personaj, afecatandu-i psihologia. Solitudinea lui Moromete din final anunta insingurarea si instrainarea de lume a omului modern.

                In concluzie, luandu-l ca model pe tatal sau Tudor Calarasu, Marin Preda creeaza prin Ilie Moromete un personaj unic in lietartura romana, un „taran filosof” a carui moarte din final reprezinta, asa cum afirma Nicolae Manolescu „moartea celui din urma taran”.