Morometii - Caracterizarea personajului principal

Morometii  - Caracterizarea personajului principal

Marin Preda

                Se stie ca, in textul epic, personajele sunt purtatoare de semnificatie ale mesajului transmis prin discursul narativ. Ele sunt rotitele care pun in miscare mecanismul universul fictional. In proza realista, care-si propune reflectarea veridica a realitatii, personajele intruchipeaza tipologii umane, reprezentative pentru clasa sociala din care fac parte. Pentru a creea iluzia vietii, autorul de proza realista construieste personaje complexe din punct de vedere psihologic.

                Reprezentativa pentru viziunea realista a scriitorului asupra lumii este constructia personajului Ilie Moromete din romanul „Morometii” de Marin Preda, aparut in 1955 (volumul 1) – 1967 (volumul 2).

                In primul rand discursul narativ al romanului dezvolta doua categorii de teme: traditionale (familia, paternitatea, istoria, timpul, iubirea) si moderne (criza comunicarii, solitudinea, insingurarea). Romanul aduce in prim plan imaginea satului Sislistea Gumesti din Campia Dunarii, un sat supus destramarii de catre istorie. Ilie Moromete este, ca personaj literar, unic in proza romaneasca. El nu seamna nici cu inteprinzatoarea Mara a Ioan Slavici nici cu obsedatul de paman Ion, a lui Liviu Rebreanu. Asa cum il considera critica literara, este „singurul taran filosof din literatura romana”, deoarece in constiinta lui se reflecta toate transformarile istoriei.

                In al doilea rand, primul volum al romanului dezvolta trei conflicte exteriorare in care este implicat personajul lui Iliei Moromete. Mai intai e vorba de conflictul dintre tata si cei trei fii mai mari: Paraschiv, Nila si Achim. Acestia isi dispretuiesc tatal pe motiv ca nu este capabil sa transforme in bani produsele economiei rurale, la fel ca vecinul lor, Tudor Balosu, mult mai adaptat relatiilor capitaliste. Mai apoi, apare conturat conflictul dintre Moromete si sra sa Maria. Femeia ii invrajbeste pe baieti impotriva familiei si le sustine plecarea la Bucuresti. Conflictul dintre Ilie Moromete si sotia lui, Catrina se accentueaza in al doilea volum, cand aceasta se simte tradata de gestul lui Moromete de a-si vizita baietii la Bucuresti, motiv pentru care decide sa-l paraseasca. Conflcitul secundar, in primul volum, intre Ilie Moromete si baiatul cel mic, Niculaie, trece, in volumul al doilea, in prim plan, cand sunt opuse doua mentalitati: cea traditionala, a tatalui si cea comunist-socialista, a fiului.

                In aceeasi ordine de idei, perspectiva narativa este una obiectiva, cu o vizunea „din darat” si apartine unui narator omniscient, omniprezent si extradiegetic. In romanul „Morometii” se poate observa, insa, o limitare a omniscientei naratoriale, deoarece naratorul nu mai are in fata o lumea omogene, pe care o cunoaste, ci o existenta ce curge parca la intamplare. Aceasta limitare a omniscientei determina aparitia personajelor reflector. Astefl, personajul reflector al volumului intai este Ilie Moromete, iar in al doilea volum, Niculae. Naratorul primului volum este morometian in vereme ce in cel de al doilea volum, naratorul este antimorometian.

                Nu in ultimul rand, modalitatile de caracterizare ale personajelor sunt cele consacrate de proza realista: directe si indirecte. Carcaterizarea directa este realizata de catre naratorul omniscient, care afirma despre Ilie Moromete ca „era cu 10 ani mai mare decat Catrina, iar acum avea acea varsta intre tinerete si batranete, cand numai lucruri mari sau nenorociri mai pot schimba viata cuiva”. Personalitatea personajului se reflecta insa, in mod diferit in constiinta celorlalte personaje ale discursului narativ. De exemplu, sotia lui ii spune ca „e negru la suflet”, Maria, soara acestuia, il numeste „hot” pentru ca a taiat salcamul, iar Cocosila i se adreseaza prin replica „esti prost”, ceea ce sugereaza atat admiratia acestuia fata de prietenul sau, cat si invidia fata de inteligenta lui Moromete. Formelor consacrate de caracterizare li se adauga si cele moderne: stilul indirect liber, monologul interior, autocarcaterizarea. De pilda este semnificativ monologul din volumul al doilea, cand Moromete, aflat singur pe camp discuta cu un personaj imaginar, Baznae, o replica a conflictelor cu fiul cel mic, Niculae: „ Ca tu spui ca noi suntem cei din urma tarani si ca trebuie sa disparem. Dar nu te-ai gandit oare ca tu esti cel din urma prost si mai bine dispari tu decat noi?”.

                Din pcunt de vedere social, Ilie Moromete este un taran mijlocas din satul Silistea Gumesti. Ilie Moromete este o autoritate atat in cadrul familiei, cat si in cadrul colectivitatii rurale. Discursul narativ va surprinde stirbirea autoritatii personajului, astfel incat in final va ajunge un insingurat. Daca celebra scena a cinei din incipit il surprinde in ipostaza unui pater familia „stand parca deasupra tuturor”, pana la final membrii familiei il parasesc, tocmai datorita faptului ca personajul refuza comunicarea. Acest refuz este determinat de teama de a nu-si stirbi autoritatea, considerand ca gandurile si framantarile sale isi gasesc ecou in ceilalti. De asemenea, autoritatea lui decide si in cadrul colectivitatii rurale. Daca la inceput este spirirtul intalnirilor din poiana fierariei din Iocan, in volumul al doilea Moromete ramane singur pentru ca vechi prieteni au murit, sau l-au parasit, iar cei noi nu sunt capabil sa-i inteleaga gandurile.

                Comportamentul lui Ilie Moromete ii dezvaluie cele trei constante ale psihologiei sale: ironia, disimularea, amanarea. Ironia este o masca pe care personajul o foloseste  pentru a se salva de tragismul existential. O dovedesc scenele narative in care le ofera raspunsuri celor din jur la problemele pentru care el insusi nu gaseste solutii. De exemplu sotiei ii spune sa-i dea cainelui apa, atunci cand aceasta se enerveaza ca Dutulache a furat de pe masa ultima bucata de branza. Lui Nila ii raspunde ironic cand e intrebat de ce taie salcamul: „Intr-adins, Nila, asa, ca sa se mire prostii”. Arta disimularii o utilizeaz in raport cu reprezentatii noii lumi capitaliste. In fata agentilor veniti sa incaseze foncirea, joaca o adevarata comedie. De asemenea, detine tehnica amanarii, tragand de timp pentru a gasi solutii la probleme.

                Personajul Ilie Moromete nu traieste o drama de ordin economic, ci traverseaza o drama morala. El nu poate accepta ca lumea se schimba si ca rostul lui in viata a fost unul gresit. Personajul nu a abdicat, pana in ultima clipa a vietii sale de la principiile traditionale, fapt dovedit prin replica finala pe care i-o adreseaza doctorului: „Domnule, eu intotdeauna am dus o viata independenta!”.

                Inadaptabilitatea este principala trasatura de caracter a personajului Ilie Moromete.

                Semnificativa, in acest sens, este scena narativa in care Ilie Moromete se lasa convins de baietii mai mari si merge impreuna cu Niculae la munte pentru a face negot cu porumb.  Acolo, ramane impresionat de drama unei muntence vaduve si vinde granele mai ieftin. La intoarcere le povesteste tuturor membrilor familiei patania sa, iar acestia il asculta fascinati, pana cand afla ca vecinul lor, Tudor Balosul a vandut porumbul mai scump. Asadar, pentru Moromete nu latura materiala a existentei este cea care conteaza, ci dimensiunea ei spirituala: atmosfera, placerea vorbei, povestirea.

                Finalul volumului intai se constiue intr-o alta secventa narativa semnificativa pentru inadaptabilitatea personajului. Afland de planul baietilor mai mari, Moromete se retrage singur pe lotul sau de pamant, se asaza pe piatra alba de hotar cu capul prins intre maini si se intreaba daca nu cumva rostul copiilor in lume este acela de a-si supara parintii, iar rolul acestora din urma este de a-i ierta: „Dar daca lumea e asa cum spun ei si nu cum zic eu, ce mi mai ramane de facut? Ii las sa se scufunde: mai intai lumea si apoi ei”.

                Sunt de parere ca personajul Ilie Moromete devine reprezentativ pentru intreaga viziune despre lume a autorului.

                Am in vedere, cand afirm aceasta, faptul ca scriitorul propune prin „Morometii” un univers ficitional in care surpinde deruralizarea satului romanesc. Familia Morometilor devine, in acest sens, o familie simbol, intrucat destramarea ei sugereaza destramarea lumii traditionale. Spre deosebire de „Ion” al lui Liviu Rebreanu, de exemplu, un personaj bolnav din cauza obsesiei pentru pamant, Ilie Moromete este un personaj imbolnavit prin contactul sau cu istoria. Toate transformarile sociale isi gasesc ecou in constiinta acestui personaj, afecatandu-i psihologia. Solitudinea lui Moromete din final anunta insingurarea si instrainarea de lume a omului modern.

                In concluzie, luandu-l ca model pe tatal sau Tudor Calarasu, Marin Preda creeaza prin Ilie Moromete un personaj unic in lietartura romana, un „taran filosof” a carui moarte din final reprezinta, asa cum afirma Nicolae Manolescu „moartea celui din urma taran”.

Moromeții - Relația dintre doua personaje

Moromeții  - Relația dintre doua personaje

Marin Preda

                Se știe ca in  textul epic, personajele sunt purtătoare de semnificație ale mesajului transmis prin discurs. Ele sunt rotitele care pun in mișcare mecanismul universului ficțional al operei. Proza realista, care-si propune o reflectare veridica, obiectiva a realității, mizează pe personaje tipologice, reprezentative pentru clasa sociala din care acestea provin. Ba mai mult, in vederea creării iluziei vieții, scriitorul realist si construiește personaje complexe din punct de vedere psihologic.

                Reprezentativa pentru viziunea realista a scriitorului asupra lumii este construcția personajului Ilie Moromete din romanul „Moromeții” de Marin Preda, apărut in 1955 (volumul 1) – 1967 (volumul 2).

                In primul RAND, discursul narativ al romanului abordează o tematica sociala, rurala. Aceasta macro-tema se partiularizeaza printr-o îmbinare de teme dtraditionale (familia, istoria, paternitatea, timpul, iubirea) cu teme moderne (criza comunicării, solitudinea, înstrăinarea).  Ilie Moromete întruchipează tipologia taranului mijlocaș din satul Siliștea Gumesti. Acesta si depaseste însa tipologia, fiind un taran unic in toata literatura noastră. Spre deosebire de întreprinzătoarea Mara a lui Ioan Slavici, de obsedatul de amant, Ion, a lui Liviu Rebreanu sau de Vitoria Lipan, personajul lui Mihail Sadoveanu, Ilie Moromete este „singurul taran filosof” din literatura noastră. Pentru el viața este un spectacol demn de contemplat, iar toate transformările din societate si lașa amprenta asupra psihologiei sale.

                In al doilea RAND, discursul narativ al primului volum IL surprinde pe Ilie Moromete in centrul a trei conflicte exterioare, care vor avea ca finalitate destrămarea familiei sale. In centru este dezvoltat conflictul dintre Moromete si băieții mai mari: Paraschiv, Mila si Achim. Este vorba despre un conflict intre mentalitatea tradiționala a tatălui si mentalitatea capitalista a copiilor. Apoi conflictul dintre Ilie Moromete si șotia sa, Catrina care se va accentua in volumul al doilea, când femeia afla de vizita făcuta de șotul ei la băieții din București si decide sa-l paraseasca. Conflictul dintre Ilie si sora sa Maria, are ca efect învrăjbirea de către aceasta a băieților împotriva familiei si susținerea plecării lor la București. Conflictul secondar dintre Ilie Moromete si fiul cel mic, Niculae va trece, in volumul al doilea, in prim plan, când sunt opuse doua mentalitatea: cea tradiționala, a tatălui si cea comunista, a fiului.

                In aceeași ordine de idei, perspectiva narativa este una obiectiva, cu o viziune „dindărăt” care aparține unui narator omniscient, omniprezent si extradiegetic. Naratorul romanului deține o omniscienta limitata, ceea ce are ca efect apariția, in plan discursiv, a personajelor reflector: Ilie Moromete in volumul I si Niculae Moromete in volumul al II-lea. Așadar, naratorul primului volum este moromețian, in vreme ce naratorul celui de al doilea volum este antimorometian. Naratorul ocupa o poziție de extrateritorialitate fata de universul ficțional creat, astfel incot nu intervine in destinul personajelor, lansatu-le sa evolueze spre deznodământ, in funcție d năzuințe si slăbiciuni.

                Nu in ultimul RAND, modalitățile de caracterizare ale personajului sunt cele consacrate de proza realista: directe si indirecte. Naratorul IL caracterizează direct, spunând ca „era cu zece ani mai mare decât Catrina, iar acum avea acea vârsta intre tinerețe si batranete, când numai bucurii sau nenorociri mari mai pot schimba firea cuiva”. Cititorul are însa acces la personalitatea personajului si prin felul prin care aceasta se reflecta in mod diferit in conștiința celorlalte personaje. De pilda, șotia Catrina ii reproșează patima logosului, Maria, sora lui, IL numește „hot” atunci când taie salcâmul fora știrea sa, iar Cocosila i se adresează cu apelativul „Ești prost!”, ceea ce sugerează invidia acestuia fata de inteligenta lui Moromete. Monologul, autocaracterizarea sau stilul indirect-liber devin mijloace moderne prin intermediul cărora naratorul devaluie psihologia personajelor. Reprezentativa pentru relația dintre Ilie Moromete si Niculae este secvența monologata când Moromete, aflat singur pe câmp, poarta o discuție cu un personaj imaginar Bâznae, ecou al lungului conflict cu Niculae: „Ca tu spui ca noi suntem cei din urma tarani si ca trebuie sa dispărem din aceasta lume. Dar nu ti-ai pus oare problema ca tu ești ultimul prost si mai bine dispari tu dintre noi?”. Faptele, gesturile, atitudinea sau relația cu celelalte personaje se consitue in adevărate mijloace indirecte de caracterizare.

                Din punct de vedere social, Ilie Moromete este o autoritate atât in plan familial, cat si in cadrul colectivității rurale. Celebra scenei a cinei din incipitul romanului surprinde ipostaza unui Ilie Moromete „stand parca deasupra tuturor si stăpânind cu privirea pe fiecare”. Discursul narativ va urmări știrbirea autoritarii personale, generata tocmai e criza comunicării dintre el si ceilalți membrii ai familie. Finalul romanului aduce in prim plan ipostaza unui Moromete parazit de toți, care moare singur, dar Moromete este o autoritate si in satul Siliștea Gumei, stăpânindu-i pe ceilalți prin inteligenta. In timpul întâlnirilor duminicale din poiana fierăriei lui Iovan, Moromete le citește si descrifreaza celorlati subiecte din gazetele politice. In volumul al doilea, Moromete se instraineaza. Vechii prieteni au murit sau l-au parazit, iar noua generație nu este capabila, așa cum el însuși afirma, sa-i inteleaga gândurile.

                La nivel psihologic, personajul si dezvălui trei dominante de caracter:ironia, disimularea, amânarea. Ironia reprezintă o arma psihologica pe care Moromete o utilizează intru a se salva din tragismul existențial. Semnificativa, in acest sens, este replica pe care i-o da lui Nila atunci când acesta IL întreabă de ce taie salcâmul: „Intr-adins, Nila, așa, ca sa se mire prostii!”. De asemenea, personajul este un disimulat. Reprezentativa este comedia pe care o joaca in fata agenților veniți pentru inacasarea fonciiri. Tehnica amânării o folosește pentru a trage de timp astfel incot sa găsească soluții la problemele existențiale.

                Existenta lui Ilie Moromete este plasata, indiscutabil, in sfera moralității. Pana in ultima clipa a vieții sale, Ilie Moromete a luptat pentru păstrarea tradiției si a principiilor sale de viața. Replica din finalul romanului, pe care i-o adresează doctorului: „Domnule, eu întotdeauna am dus o viața independenta!” surprinde tocmai crezul sau de viața. Ilie Moromete nu poate accepta nici clipa faptul ca rostul sau in lume a fost unul greșit. Așadar, personajul lui Marin Preda nu traversează o drama de ordin economic, ci o drama morala.

                Principala trăsătura de caracter a personajului este inadaptabilitatea.

Semnificativa, in acest sens, este scena narativa in care Ilie Moromete se lașa convins de băieții mai mari si merge împreuna cu Niculae la munte pentru a face negoț cu porumb.  Acolo, romane impresionat de drama unei muntence văduve si vinde grânele mai ieftin. La întoarcere le povestește tuturor membrilor familiei pățania sa, iar aceștia IL asculta fascinați, pana când afla ca vecinul lor, Tudor Bălosul a vândut porumbul mai scump. Așadar, pentru Moromete nu latura materiala a existentei este cea care contează, ci dimensiunea ei spirituala: atmosfera, plăcerea vorbei, povestirea.

                Finalul volumului intui se constipe intr-o alta secvența narativa semnificativa pentru inadaptabilitatea personajului. Aflând de planul băieților mai mari, Moromete ii bate, iar apoi se retrage singur pe lotul sau de amant, se asiza pe piatra alba de hotar cu capul prins intre mâini si se întreabă daca nu cumva rostul copiilor in lume este acela de a-si supăra paringii, iar rolul acestora din urma este de a-i ierta: „Dar daca lumea e așa cum spun ei si nu cum zic eu, ce mi mai romane de făcut? Ii las sa se scufunde: mai intui lumea si apoi ei”.

Sunt de părere ca romanul “Morometii” surprinde, prin personajul Ilie Moromete, drama taranului roman menit sa se confrunte cu transformările istoriei.

Am in vedere, când afirm aceasta faptul ca scriitorul propune in roman doua lumi: una a iluziei, căreia ii da glas Ilie Moromete si una reala reprezentata de Niculae si noua generației. Dramatismul reiese tocmai din faptul ca istoria, lumea reala lovește cu atâta putere i-o spulbera pe prima, cea a iluziei. Daca Liviu Rebreanu aducea, prin Ion, ipostaza unui taran “bolnav”, Marin preda aduce, prin Ilie Moromete, ipostaza unui taran “îmbolnăvit” prin contactul cu istoria.

In concluzie, personajul Ilie Moromete isi păstrează unicitatea in cadrul tipologiilor de tărani din literatura noastră, moartea sa din final, reprezentând, așa cum afirma criticul literar Nicolae Manolescu “moartea celui din urma taran”.