Povestea lui Harap Alb – Relatia dintre doua
personaje
Ion Creanga
Se stie ca, in textul epic personajele sunt
purtatoare de semnificatie ale mesajului trasmis prin discurs. Ele sunt
rotitele care pun in miscare intregul mecanism al universului fictional. In
basm, personajele sunt puratatoarele unor valori simbolice: binele si raul, in
diversele lor ipostaze.
„Povestea lui Harap Alb” de Ion Creanga,
protagonistul, Harap Alb, si Spanul sunt purtatoarele de semnificatie ale
mesajului transmis prin discurs.
In primul rand, textul lui Ion Creanga fructifica o
tema specifica basmului popular, eterna lupta dintre bine si rau, deznodamantul
surprinzand triunful binelui. Privite sub acest aspect relatia dintre cele doua
personaje este una tipica intre protagonist, Harap Alb, ca reprezentant al
binelui si antagonistul, Spanul, ca reprezentant al raului. Dar, caracterul
simbolic al naratiunii, ca trasatura specifica basmului cult, dezvaluie o alta
tema, cea a initierii. Din acest punct de vedere, Spanul este un rau necesar,
in absenta sa, initierea craisorului fiind imposibila.
In aceeasi ordine de idei, constructia celor doua
personaje trebuie inteleasa in raport cu perspectiva narativa adoptata. Astfel,
naratorul omniscient si omniprezent ocupa o pozitie de extrateritorialitate in
raport cu universul fictional creat. Adopta o perspectiva narativa obiectiva,
el nu intervine in destinul personajelor sale, lasandu-le sa evolueze spre
deznodaman, in functie de nazuite si slabiciuni. Insa, pe parcursul discursului
narativ, se pot observa interventii naratoriale, trasatura a oralitatii
stilului. De exemplu, la scena fantanii, naratorul surprinde slabiciunea
protagonistului: „ Fiul cel mic al Craiului ce era sa faca? Se potriveste
Spanului si intra in fantana, ca, da, viata omului inainte de toate.”
De asemenea, daca privim textul din perspectiva
tematicii abordate, cea a luptei dintre
bine si rau, atunci putem identifica drept conflict principal cel exterior,
dintre fiul cel mic al Craiului si Span. Daca abordam textul din perspectiva
temei initierii, atunci putem identifica si un conflic interior. O lupta a
sinelui su sinele, intre cele doua ipostaze ale protagonistului, cea de
neinitiat si statutul de initiat la care aspira.
Nu in ultimul rand, mijloacele de caracterizare
utilizate in constructia celor doua personaje sunt cele consacrate:
caracterizarea directa (realizata de narator sau de celelalte personaje) si cea
indirecta (care reiese din gesturi, fapte, atitudini sau relatia dintre
personaje)
Din punct de vedere tipologic, cele doua personaje
intruchipeaza binele (Harap Alb) si raul (Spanul). Caracteristica basmului cult
este insa ambiguizarea personajelor. Astfel, protagonistul nu este o
intruchipare absoluta a binelui, avand slabiciuni si defecte specific umane. De
asemenea, nici Spanul nu este intruchiparea raului, el fiind un rau necesar.
Statutul social al protagonistului se modifica pe tot
parcursul discursului epic, fiind, asadar, un personaj rotund. In incipit apare
in ipostaza de mezin al Craiului, pe parcurs este slua a Spanului, ca in final,
sa devina Imparat Verde. In schimb, Spanul este un personaj plat, in sensul in
care el nu-si modofica statutul social pe parcursul textului: apare doar in
ipostaza de maestru spiritual sever in maturizarea protagonistului.
Din punct de vedere psihologic, firul narativ al
basmului urmareste desavarsirea personalitatii protagonistului. Daca la inceput
este slab si plange de rusinea tatalui, nu este capabil sa distinga intre
esenta si aparenta, incalcand sfatul parintesc, pe parcursul probelor la care
este suspus de Span, personajul Harap Alb dobandeste si dovedeste o serie de
calitati necesare statutului de imparat. De exemplu reuseste sa descopere
adevarata esenta a fiintei umane, atunci cand se intovaraseste cu cei cinci
nazdravani, in care intuieste un posibil ajutor pentru trecerea probelor de la
curtea Imparatului Rosu. De asemenea, ii este loial Spanului, rezistand
tentatiei de a se imbogatii prin vinderea pieleii cu nestemate a Cerbului.
Sub aspect moral, cele doua personaje sunt prezentate
in opozitie. Daca fiul cel mic al Craiului isi dovedeste moralitatea, Spanul
este in totalitate imoral, folosindu-se de viclesug, ca arma principala pentru
a-si atinge scopul.
Relatia dintre cele doua personaje este urmarita de
catre narator inca din momentul in care protagonistul paraseste curtea
Craiului, pornind „intr-o alta tara”, pe anevoiosul drum al initierii.
O prima secventa narativa, semnificativa pentru
ilustrarea relatiei dintre cele doua personaje poate fi considerata cea a
fantanii. Incalcand sfatul parintesc, craisorul pentru a iesi viu din padure,
accepta tovarasia Spanului. Coborarea in fantana aminteste, in plan simbolic,
de taina botezului. Fiul cel mic al Craiului moare in raport cu vechea
identitate, cea profana, inscriindu-se de acum, pe o alta treapta a existentei
sale, cea a maturizarii. Spanul este cel care ii confera numele de initiat:
Harap Alb. Ba mai mult il deposedeaza si de arme, pentru ca nu de acestea are nevoie craisorul, ci „ sa prinda la minte”.
Finalul basmului se constitue intr-o alta secventa
narativa, semnificativa pentru relatia dintre cele doua personaje. Spanul il
acuza pe Harap Alb ca a divulgat secretul si ii reteaza capul. Cu alte cuvinte,
ii produce o a doua moarte simbolica, de data aceasta definitiva. Harap Alb
moare fata de lumea materiala si renaste in raport cu lumea spirituala. La
randul sau, Spanul este ucis de tovarasul de drum a lui Harap Alb, calul, semn
ca initierea a luat sfarsit.
Sunt de parare ca finalul basmului „ Povestea lui
Harap Alb” de Ion Creanga dezvaluie, prin cele doua personaje, tema specifica
basmului cult: initierea.
Am in vedere, cand afirm aceasta, faptul ca intregul
drum parcurs de cele doua personaje nu trebuie perceput ca fiind unul fizic,
„dintr-o tara”, „intr-o alta tara”, dupa cum precizeaza incipitul textului.
Drumul trebuie perceput in plan simbolic, ca o cale a desavarsirii interioare a
fiului celui mic al Craiului. In acest sens, rolul Spanului este unul decisiv:
in absenta sa maturizarea eroului ar fi fost imposibila. De aceea, calul,
tovarasul de drum a lui Harap Alb, il omoara in momentul in care initierea a
luat sfarsit.
In concluzie caracterul de basm cult al „ Povestii
lui Harap Alb” de Ion Creanga este vizibil si la nivelul constructiei celor
doua personaje prin ambiguizarea trasaturilor definitorii.
genial !
ReplyDeleteFoarte tare
ReplyDeleteSuper
ReplyDeleteSlab rau va trag la muie ciudatilor
ReplyDelete