Ultima noapte de dragoste, intuia noapte de război - Relația doua personaje

Ultima noapte de dragoste, intuia noapte de război  - Relația dintre doua personaje

Camil Petrescu

                Diferența dintre omul tradițional si cel modern se poate stabili, având in vedere rElația pe care acesta o stabilește cu transcendenta. Daca pentru omul tradițional lumea exterioara exista independent de voința lui, omul modern considera ca singura realitate pe care o poate percepe este cea interioara, a propriei conștiințe. Daca omul tradițional crede in existenta unui Dumnezeu si a unui destin prestabilit, omul modern traversează criza comunicării cu transcendenta, caci, ASA cum afirma Nietzsche „Dumnezeu a murit”. Omul modern se constitui pe sine ca divinitate sau căuta Absolutul in diferite experiențe existențiale: iubirea, războiul, puterea politica, erudiția etc.

                Semnificativa pentru viziunea moderna a scriitorului asupra lumii este rElația dintre personajele Stefan Georghidiu si ELA din romanul subiectiv de analiza psihologica „Ultima noapte…” a lui Camil Petrescu apărut in 1930.

                In primul RAND, discursul narativ al romanului abordează, in maniera moderna, doua teme fundamentale, percepute ca forme de cunoaștere a sinelui si a lumii: iubirea si războiul. In urma parcurgerii celor doua experienţe, a iubirii cu Ela si a războiului pe frontul Primului Război Mondial, protagonistul ajunge la concluzia ca drama colectiva este mult mai importanta si mai puternica decât cea individuala, absolutul morții eclipsând absolutul iubirii.

                In al doilea RAND, fiind un roman de analiza psihologica, „Ultima noapte…” dezvolta un amplu conflict interior pe care-l traversează naratorul-personaj. RElația dintre el si ELA pe care o analizează cu luciditate din interior ii provoacă o reala suferința. Cei doi ani de căsnicie sunt aduși in prezentul unei conștiințe, pentru a fi analizați cu luciditate. Frământările interioara ale protagonistului provin din schimbările de atitudine ale celei pe care a considerat-o „suflet din sufletul meu”. Trăind experiența frontului, viziunea personajului se schimba. Puternic afectat de ororile din război el reușește sa se distanțeze de suferința din iubire, de tot trecutul.

                In aceeași ordine de idei, in vederea susținerii autenticității trăirilor naratorului-personaj, se renunța la perspectiva naratorială obiectiva din proza tradiționala, in vederea adaptării unei perspective subiective, cu o viziune „împreuna cu”. Naratorul devine un pacient obligat sa se confeseze in fata cititorului cu o sinceritate ostentativa. Cititorul are acces la rElația dintre Stefan si ELA doar printr-o singura perspectiva, cea a naratorului-personaj. El nu se poate pronunța, tocmai din aceasta cauza, asupra fidelității sau infidelității Elei.

                Nu in ultimul RAND, modalitățile de caracterizare sunt cele specifice prozei de analiza psihologica: monologul, autoanaliza, introspecția. Trataturile de caracter ale personajelor se evidențiază si prin modul in care personalitatea acestora se reflecta in conștiința celorlalte personaje. De exemplu, unchiul Nae ii surprinde lui Stefan incapacitatea de a se adapta la spirtul mercantil al lumii in care traiste: „ N-ai spirit practic. Ai sa-ti pierzi toata averea. Cu Kant ala al dumitale si cu Schopenhauer nu faci nici brânza in afaceri!”. De asemenea, ELA ii surprinde o bunătate excesiva, spunând ca poate fi calcat ușor in picioare de oricine. Relația lui Stefan cu ELA, suferința si toate atitudinile pe care i le provoacă acest mariaj se constitui in adevărate mijloace indirecte de caracterizare.

                Statutul social al protagonistului este surprins inga din incipitul romanului: „luam parte ca proaspăt sublocotenent la amenajarea fortificaţiilor de pe Valea Prahovei, intre Bușteni si Predeal.” Acest pasaj din incipit, ii surprinde si dimensiunea psihologica. Astfel, adopta o atitudine ironica fata de artificialitatea frontului, sustinând ca „zece porci tigănesti cu boturi puternice ar putea tarama in mai Putin de jumătate de zi toate aceste fortificații”. Spre deosebire de Stefan, statutul social al Elei este surprins in al doilea capitol. Afla despre aceasta ca este studenta la Litere si cea mai frumoasa fata de la Universitate. Începând cu capitolul al doilea, cele doua personaje apar in ipostaza de studenți la Filozofie si Litere si de șot si șotie. Stefan traiste alături de șotia sa, ELA, o iubire-pasiune. Primirea unei moșteniri neașteptate de la unchiul avar Tache, va produce schimbări in statutul social si psihologic al personajelor. Atrasa de dimensiunea materiala a existentei, de disuriile despre bai si de mondenitatea, ELA pare sa se distanțeze de idealul de feminitate, fapt care-i generează lui Stefan o stare de permanenta incertitudine si suferința.

                Spre deosebire de ELA, existenta personajului Stefan Georghidiu este plasata sub semnul moralității la fel ca toate personajele masculine din operele lui C. Petrescu fie ca este vorba de roman sau dramaturgie.  Stefan nu poate face niciun gest care sa nu fie dictat de o conștiința puternica. Deși încearcă, asemenea șotiei lui sa se adapteze la lumea in care traiste, personajul-narator romane, in cele din urma un inadaptat, spre deosebire de ELA care reușește cu ușurința sa se adapteze la noua lume mercantila. Lumea lui este una a ideilor, a principiilor absolute, in vreme ce lumea celorlalţi, inclusiv a Elei, este una a relativului, a compromisului. Inadaptabilitatea lui Stefan la lumea in care traiste, ii va declanșa drama sa interioara.

                Așadar, principala trăsătura de caracter a personajului Stefan Georhidiu este inadaptabilitatea, in timp ce cea a Elei este tocmai adaptabilitatea. Patru capitole din prima parte a romanului surprind trecutul povestii de iubire dintre Stefan si ELA. ASA cum personajul susține in timpul discuției de la popota ofițerilor iubirea este un proces de autosugestie. La o autoanaliza a sentimentelor Stefan si da seama ca iubirea lui fata de ELA a luat naștere din satisfacerea unui orgoliu masculin: „MA simțeam flatat sa mas tiu atât de patima iubit de cea mai frumoasa colega de la Universitate”. O iubire născuta din orgoliu se va transforma in curând intr-o iubire-pasiune, iar ELA devine „suflet din sufletul meu”. Cei doi se căsătoresc si, deși trăiesc modest din punct de vedea material, sunt fericiți. Lui Stefan i se pare ca traiste o iubire inălţătoare si ca s-a sustras realității. Primirea pe neașteptate însa a unei moșteniri de la Unchiul Tache va declanșa criza matrimoniala a cuplului. ELA pare sa se distanțeze de idealul de feminitate imaginat de Georghidiu, fiind tot mai atras de discuțiile despre bani, de mondenitatea, de domnul G. Acest fapt IL nemulțumește pe Stefan si ii provoacă suferința: „As vrut-o mereu feminina deasupra acestor discuții vulgare”. Prima ruptura a cuplului are loc odată cu excursia de la Odobești. Stefan se desparte de ELA si experimentează iubirea de tip Don Juan: „eram văzut aproape in fiecare seara la brațul altei femei”. Cu toate acestea, Gheroghidiu traiste nostalgia iubirii-pasiune: „Am reluat legătura cu toate prietenele Elei, dintr-una mi-am făcut amanta ca sa aflu vesti despre ea”. Cei doi se impaca insa Stefan se va confrunta cu o alta suferința decisiva, cea a războiului.

 Constintizandu-si limitarea propriului eu, Stefan simte nevoia sa trăiască experiența războiului, „sa afle ce este războiul adevărat”. Realitatea frontului este însa una diferita de cea imaginata de personaj. Războiul nu înseamnă acte de eroism si vitejie, recunoașterea meritelor, ci, din potriva, haos, ordine contradictorii ale superiorilor, spaima in fata morții. Semnificativa in acest sens, este secvența narativa in care Stefan Gheorghidiu urca in fruntea propriului batalion, muntele Măgura, iar când ajunge in vârf constata ca armata romana si-a întors tunurile împotriva propriilor trupe. Capitolul intitulat „Ne-a acoperit amantul lui Dumnezeu” reda vițiul si auditiv imaginea apocaliptica a războiului. Experiența frontului ii permite lui Gheorghidiu sa se detașeze de trecut, de suferința din dragoste: „nevasta-mea, amantul ei, bucuriile si minciunile lor sunt nesemnificative in fata suferințe acestor oameni dintre care unii vor muri in 10-15 minute”. Tot pe front, personajul descoperă amiciția, apropierea fata de cei de care lupta. Aceștia devin „Soldații mei, singurii care contează cu adevărat pentru mine; restul lumii este doar teoretic”.

Sunt de părere ca Vinea moderna asupra lumii a scriitorului se reflecta in relația dintre personajele Stefan Gheorghiu si ELA. Am in vedere, când afirm aceasta, mai intui criza a sinelui, a omului modern. Gheorghiu si recunoaște limitarea propriului eu si de aceea optează pentru experimentarea celor doua forme de cunoaștere: cea a iubirii si cea a războiului. Mai apoi, protagonistul traversează criza comunicării cu ceilalți si in special cu șotia sa, ELA. Inadaptata, pe toate planurile, Gheorghiu alege in final starea de ataraxie. Nu in cele din urma protagonistul, ateu convins, traiste si criza comunicării cu transcendenta.

In concluzie, relația dintre cele doua personaje, Stefan si ELA, romane reprezentativa pentru viziunea despre lume a autorului si pentru modernismul promovat de romancierii din perioada interbelica.

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi - Tema si viziunea despre lume

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi  - Tema si viziunea despre lume

(roman modern, subiectiv, de analiza psihologica)

Camil Petrescu

                Incercand sa sublinieze evolutia fiintei umane in raport cu realitatea exterioara, filosoful Michel Foucault stabileste doua moduri de raportare la realitate: una clasiaca, tradititonala si una moderna. Daca pentru omul traditional realitatea exterioara exista independesnt de vointa lui, destinul sau fiind prestabilit de Dumnezeu, pentu omul modern realitatea exterioara exista atata vreme cat poate fi filtrata de constiinta individului. Daca omul traditional percepe realitatea ca fiind una coerenta, omogena, omul modern percepe o singura realitate, cea interioara. Literatura reflecta aceasta trece de la traditional spre modern, iar dintre toate speciile literare romanul pare sa reflecte cel mai bine aceasta motivatie de viziune.

                Semnificativa pentru viziunea moderna asupra lumii este creatia lui Camil Petrescu „Ultima noapte...”, un roman subiectiv de analiza psihologica, aparut in anul 1930. In conferinta intitulata „Noua structura si opera lui Marcel Proust”, Camil Petrescu teoretizeaza noul tip de roman, idei care se regasesc si-n opera „Ultima noapte...”

                In primul rand noul tip de roman respinge ideea mimesisului, iar veridicitatea si verosimilitatea din proza traditionala sunt inlocuite de autenticitate. Universul fictional imaginat de Camil Petrescu reda autentic trairile personajului-narator, Stefan Gheorghidiu in raport cu cele doua experiente de viata traite. Prima parte a discursului narativ surpinde povestea de iubire dintre Stefan Gheorghidiu, student la Filosofie si frumoasa Ela studenta la Litere. Modernitatea romanului consta-n aceea ca lectorul are acces la aceasta poveste printr-o singura perspectiva, cea a barbatului. De aceea citittorul nu se va pronunta niciodata asupra fidelitatii sau infidelitatii femeii, cu atat mai mult cu cat aceasta poveste de iubire este redata dintr-o perspectiva unica subiectiva. De asemenea, modernitatea se evidentiaza si in mocul in care e prezentat razboiul. Realizata sub forma unui jurnal de campanie partea a doua a romanului surprinde experientele participantului direct pe frontul Primului Razboi Mondial. Foamea, frigul, frica, durerile de stomac ale unui soldat ori un picior amputata sunt mult mai autentice penru un romancier decat tabloul general al bataliei. La Camil Petrescu razboiul nu mai inseamna acte de eroism si de vitejie, ci haos, absurd, spaima in fata mortii. De pe scena Istoriei, razboiul se muta pe cea a constiintei individului.

                In al doilea rand, caracterul modern al romanului se evidentiaza si la nivel tematic. Asa cum se prefigureaza inca din titlu, discursul narativ dezvolta doua teme majore: erosul si razboiul, perepute ca forme de cunoastere a sinelui si a lumii. Pesonajul-narator compara cele doua experiente pentru a le releva, in final, adevarata valoare. Asadar, traind experienta individuala a erosului si apoi pe cea colectiva, a razboiului, protagonistul ajunge la concluzia ca drama colectiva este mai puternica decat cea individuala: absolutul mortii eclipseaza absolutul iubirii.

                In aceeasi ordine de idei, la fel ca Marcel Proust, Camil Petrescu respinge ideea de personaj tipologic, specific prozei traditionale. De aceea construieste in romanul sau un personaj unic, complex din punct de vedere psihologic, un personaj a carui constiinta sa sustina intreaga constructie epica a romanului. Astfel, Stefan Gheorghidiu intruchipeaza intelectualul lucid, analitic, hipersensibil si introspectiv.

                Nu in ultimul rand, perspectiva narativa obiectiva din romanul traditional este inlocuita la Camil Petrescu de o perspeciva subiectiva, cu o viziunea „impreuna cu”. Naratorul omniscient este considerat de Camil Petrescu o voce necredibila, care creeaza o lume artificiala. Noul tip de roman aduce in prim plan naratorul-personaj, subiectiv, homodiegetic „Eu nu pot scrie onest decat la persoana I singular”. Limbajul tradeaza atitudinea anticalofila a unui scriitor a carui intentionalitate artistica o reprezinta redarea autentica a propriilor trairi.

                Asa cum am afirmat ceva mai sus discursul narativ al romanului dezvolta doua teme, percepute ca forme de cunoastere a sinelui si a lumii.

                Prima parte a romanului se centreaza pe povestea de iubire dintre Stefan Gheorghidiu si Ela. Experienta erosului este o forma de cunoastere, fapt dovedit de ipostazele diferite in care apare protagonistul. La inceput, personajul traieste iubirea-pasiune. Se casatoreste din dragoste cu Ela si traiesc in armonie, chiar daca modest din punct de vedere material. Stefan o transforma pe Ela intr-un ideal de feminitate si traieste senzatia sustragerii din realitate. Primirea mostenirii de la unchiul Tache declanseaza declinul cuplului, deoarece lui Stefan i se parea ca sotia lui pare din ce in ce mai atrasa de existenta materiala: „As fi vrut-o mereu feminina deasupra acestor discutii vulgare”. Cei doi se despart, moment in care Gheorghidu experimenteaza iubirea de tip Don Juan. Este vazut aproape in fiecare seara la bratul unei alte femei, aduncandu-si chiar in patul conjugal o actrita frivola. Acest gest al personajului trebuie interpretat insa tot din perspectiva cunoasterii. El vrea sa se convinga ca toate femile sunt la fel si ca Ela nu este cu nimic mai presus. Ba mai mult, gestul tradeaza si o forma de autopedepsire pentru naivitatea de care a dat dovada atunci cand a vazut-o pe Ela o fiinta superioara. Personajul resimte insa, nostalgia iubirii pasionale, fapt marturisit de el insusi: „Am reluat legatura cu toate prietenele Elei, dintr-una mi-am facut chiar amanta sa aflu vesti despre ea”. In finalul romanului cititorul descopera o alta ipostaza a protagonistului. Acesta traieste cu regretul ca „nu m-am istovit intr-o frenezie sexuala neintrerupta si ca mor capabil sa iubesc cu aceeasi pasiune ca la 23 de ani”. Se observa aici conditia intelectualui lui Camil Petrescu, un individ insetata de absolut.

                Partea a doua a romanului se constitue intr-un jurnal de camapnie care transcrie fidel experientele participantului direct pe frontul Primului Razboi Mondial. Stefan Gheorghidiu isi constientizeaza limitarea propriului eu si de aceea decide sa cunoasca o noua experienta, cea a razboiului. Pe front insa, descopera ca adevarata realitate este diferita de imaginea „razboiului cel adevarat” despre care a aflat din carti. Frontul nu-i ofera imaginea unor acte de eroism, ci haos, dezordine, ordine contradictorii ale superiorilor. Absurdul razboiului este evidentiat de secventele narative in care Gheorghidiu la varful al avangardei romane urca imreuna cu propriul batalion muntele Magura, iar cand ajunge in varf descopera ca armata romana isi are intoarse tunurile spre propriile trupe. Spaima in fata mortii, dimensiunea apocaliptica a razboiului ating punctul culminant in capitolul intitulat „ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu”. Pe frontul de lupta, personajul-narator reuseste sa se detaseze de drama sa individuala, de povestea de iubire dintre el si Ela „Nevasta-mea, amantul ei, minciunile si bucuriile lor sunt nesemnificative in fata suferintei acestor oameni dintre care unii vor muri in 10-15 minute.” Detasarea de trecut ii favorizeaza aparitia sentimentului de camaraderie fata d cei alaturi de care lupta. Combatantii romani devin pentru el „soldatii mei”, „camarazii mei”, „singurii ce conteaza pentru mine”.

                Viziunea despre lume a autorului se evidentiaza si prin relatia incipit-final. Daca in proza tradiionala omogenitatea lumii era redata prin simetria incipit-final, in proza moderna, care reflecta lumea interioara, faramitata a individului, incipitul si finalul nu mai pot urma aceeasi logica a simetriei.

                Incipitul este realizat in maniera prozei realiste, prin fixarea exacta a cronotopului: „In primavara anului 1916 luam parte ca proaspat sublocotenent la amenajarea fortificatiilor de pe Valea Prahovei intre Bucuresti si Predeal”. Modernitatea romanului consta in faptul ca aceasta realitate exterioara este filtrata in continuare de subiectivitatea naratorului personaj. Acesta consemneaza, in roman, artificialitatea frontului „ Zece porci tiganesti, cu boturi puternice ar putea darama in mai putin de o jumatate de zi toatea aceste fortificatii”. Incipitul surprinde si discutia de la popota ofiterilor pe marginea unui banal subiect despre un sot care ucigandu-si nevasta acuzat de infidelitate a fost achitat la tribunal. In timpul acestei discutii, Gheorghidiu se comporta ca un expert in psihologia dragostei, considerand ca „cei ce se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt”. Ba mai mult, ii trateaza cu superioritate pe partenerii de discutie acuzandu-i ca utilizeaza „notiuni primare, grosolane, cu sensuri nediferentiate.”

                Finalul deschide perspectiva unui text deschis, trasatura specifica modernitatii. Ultimul capitol, intitulat sugestiv „Comunicat apocrif” nu seamana cu titlul confesiv intalnit in celelalte capitole a romanului. Desi naratiunea la persoana I se pastreaza, nu regasim tensiunile interioare a personajului din celelalte capitole. Ranit pe front, Gheorghidiu se intoarce la Bucuresti, unde manifesta indiferenta fata de mama sa, cat si fata de Ela pe care o privea acum „cu indiferenta cu care privesti un tablou”. Ororile frontului l-au marcat intr-atat, incat nu este capabil de auto-analiza: „ma simt extenuat si mi-e indiferent chiar daca este vinovata”, afirma el despre Ela. Ultimele randuri de roman, dobandesc aspectul unui proces verbal, personajul narator, decizand sa se desparta de Ela si odata cu ea, de tot trecutul: „Am decis sa-i las totul: de la obiecte de pret la carti, de la lucruri personale, la amintiri.”.

                Pentru ca este un roman psihologic, discursul narativ al operei „Ultima noapte...” nu se mai focalizeaza pe reprezentarea unor conflicte exterioare, ci pe redarea conflictelor interioare ale naratorului personaj. Adept al filosofiei lui Kant, Gheorghidiu considera ca singura realitate care conteaza este cea interioara, a propriei constiinte, inafara de aceasta, „totul e bestialitate”. Conflictul major al romanului este generat de diferenta intre modul in care Gheorghidiu se raporteaza la realitate si adevarat fateta a acesteia. Partea a doua a romanului ii schimba insa personajului viziunea asupra lumii. Experienta frontului, ororile razboiului l-au marcat atat de mult incat, in final, acesta renunta la autoanaliza.